deci,

alt 8 martie

2012-03-08T00:03:00.006-08:00

egon schiele

şi zici că

2012-03-06T13:46:00.012-08:00

dar

Cum aş putea să-ţi explic ceea ce nu înţelegi de la început despre dragoste?

ne ( văzătorul )

2012-03-06T00:04:00.008-08:00

What you don't see doesn't exist

de atâta primăvară

2012-02-29T23:17:00.003-08:00

” Da, bucuria nu stă în natura lucrurilor, ci în voința omului"
(Sf Ioan Gură de Aur)

" Nu te-ai luat de piep cu răul și totuși te simți obosită, înseamnă că nu ești victima unei lupte ci a propriei tale neputințe"
(Cehov)

Dostoievski de bar

2012-02-28T10:08:00.001-08:00

” un Dostoievski dus în baruri nu este
nici pe departe un sacrilegiu, ci (încă) o dovadă că teatrul
adevărat şi viu îşi găseşte oriunde un spaţiu de exprimare”

http://cronicaveche.files.wordpress.com/2012/02/cronica-veche-nr-13.pdf

O cronică la Călăul și Călăuza semnată de Călin Ciobotari, în revista Cronica Veche

despre iertare

2012-02-28T10:07:00.002-08:00

am de scris zmeilor scrisori

Adevăr sau provocare? Adevăr.

2012-02-26T03:55:00.004-08:00

un interviu cu Dragoș Buhagiar:

http://www.adevarul.ro/cultura/literar_si_artistic/Dragos_Buhagiar-scenograf_0_650935359.html#

” Totul e împietrit. Se construieşte urât, iar oamenii care locuiesc în clădirile alea urâte se urâţesc şi ei. Uite, mahalaua lui Caragiale avea poezie. Aşa era în copilăria mea. Ca-n decorul din „D'ale carnavalului"... Aia era strada bunicii mele. Alea erau străzile pe unde noi mergeam. Galbenul ăla, praful ăla, prin el mă jucam eu, cu o felie de pâine cu zahăr în mână. Aia era o mizerie naturală. Lăsată de la Dumnezeu. Acum, producem o mizerie contrafăcută, e un produs al gândirii noastre.”

vioara

2012-02-26T03:37:00.003-08:00

sau cine este David Garrett

de căutat Toccata
The 5th
Vivaldi vs. Vertigo
Thundersrtuck
Kashmir
Smooth Criminal

și-n rest tot

- 18

2012-02-25T06:12:00.002-08:00

portretul meu la tinerețe:

+ 18

Alexandru Dabija, făcător de ”spectacole cu actori”, vorbe de duh:

”nemulțumirea poate fi premisă a creației,
dar îți ia puterea...”

”e mai ușor să negi, e greu să afirmi!”

”raporturile dintre actori sau dintre actor - regizor sunt foarte viciare, efortul uriaș pe care trebuie să-l faci e să te înțelegi cu cel de lângă tine.”

”bazele acestei meserii pentru mine sunt organice”

”care-i ideea până la urmă? nu știu...să vrei să trăiești”

Mulțumesc Ionela astăzi, Mulțumesc Sandu oricând!

la vară (sau) când mă plimbam cu bicicleta

2012-02-25T04:07:00.007-08:00

CELE MAI BUNE INTENȚII (1992) : povestea părinților lui Bergman, scrisă de el însuși

tic tic tic ! și totul tace

2012-02-25T01:16:00.034-08:00

Cea mai frumoasă recenzie la Călăul și Călăuza a fost Inna Limane:

” You can choose good, you can choose bad, what to do now if you choose bad?! I will love you anyway! ”

Inna e din Letonia, nu știe română și noi n-avem subtitrare,
dar mi-a povestit ce a înțeles ea,
pentru că:
”I could feel the energy of the play. Sometimes no need to know the language for understanding of message”

și

” my hand was mmmm...tic tic tic ”

foto Iustin Șurpănelu

copiii cerului =

2012-02-23T11:00:00.010-08:00

copiii care-mpart perechea de papuci

2012-02-21T05:02:00.000-08:00

despre mine n-am mai scris de multă vreme...iată astăzi scriu :

"And for Bergman, to be alone means to ask questions. And to make films means to answer them. Nothing could be more classically romantic." - Jean-Luc Godard

iarna pe ulița toată

2012-02-18T04:48:00.004-08:00

Iarna pe Uliță, Marian Mocanu

TOATĂ GAȘCA:
http://marianmocanu.blogspot.com/2012/02/iarna-pe-ulita-3.html
http://marianmocanu.blogspot.com/2012/02/iarna-pe-ulita-2.html

Sorin Flutur despre Călăul și Călăuza:

2012-02-18T03:09:00.001-08:00

Un altfel de recenzie- Calaul si calauza, Phoenix Coffee Tea Spice, 16 .02.2012

“Numai ca si aici e nevoie de o introducere”

Joi, 16 februarie, galeriile Phoenix Coffee Tea Spices au fost gazda unei noi reprezentatii a spectacolului Calaul si calauza, dupa Legenda marelui inchizitor. Am ajuns cu mai bine de jumatate de ora inainte de ora inceperii astfel ca am fost imbiati, sotia mea si cu mine, sa servim ceva. Nimic neobisnuit daca persoana care a facut asta nu ar fi fost Ioana Lefter, nimeni alta decat cea mai recenta personificare a Norei lui Ibsen, intr-un spectacol ce se joaca la Ateneu. Hm! Cel putin ciudat, sotia nu m-a crezut cand i-am spus ca despre ea e vorba, asa ca mi-am facut curaj, atunci cand am fost intrebati daca dorim sa ne abandonam hainele la garderoba, si i-am spus “Norei” ca mi-a placut prestatia ei in piesa amintita. A zambit, a multumit. Hm, din nou. Deci ea era... si atunci de ce taie bilete la intrare, de ce duce haine la garderoba, de ce pofteste oamenii in sala, de ce, de ce, de ce... mai ales de ce nu-si poate stapani rasul in timpul spectacolului....

Si in alta parte...

Faptul ca nu e usor sa pui in scena Legenda marelui inchizitor s-a mai spus cu alta ocazie si s-a mai scris in alta parte (Victor Rebengiuc a avut succes cu varianta sa la Bucuresti, la National) Mai ales atunci cand e vorba de un one-(wo)man show, cand e vorba de un club, cand multi dintre cei prezenti asteapta cu infrigurare infrigurarea personajului... parca e si mai greu sa apari pe scena improvizata cu un text parca improvizat urmarit de pe niste foi care incearca sa induca publicului sentimentul ca asista la un curs, la o introducere, cel putin, in istoria acestei sublime povesti a revendicarii libertatii omului din mainile celui care nu a luat-o niciodata.

Sau despre teatru experimental

Am fost poftiti in sala in care avea sa aiba loc spectacolul si indrumati in a cauta intr-o serie de imagini-tablouri aparent identice anume acele elemente care sa le diferentieze, care sa le adauge sens, sa le individualizeze. Cu fiori pe sira spinarii ne-am apucat sa investigam imaginile care il infatisau pe Iisus rastignit pe cruce. Nu ma voi apuca sa insir aici ce anume transmiteau fiecare dintre acele imagini pentru ca fiecare si toate laolalta transmiteau ideea ignorantei omului fata de spirit, ideea desuetudinii religiei ori spiritualitatii, ideea negarii omului, divinului, adevarului. Le-am gasit pe toate acelea si sper sa mai existe ocazii pentru a le cauta/gasi si dvs. Intr-un colt se odihnea un "Iisus" ce avea sa se prelinga, sa se deformeze asemenea unei experiente onirice a lui Dali intr-o monstruoasa reflexie in om a ideii contemporane de Dumnezeu.

Dupa ce ne-am asezat, parca antagonic, fata in fata cu mama celei ce va revarsa asupra-ne tiradele lui Ivan “cel groaznic” al lui Dostoievski am fost serviti, intocmai ca la vreo conferinta care se respecta cu o mica atentie. Am sperat sa fie ciocolata neagra, dar n-a fost sa fie, poata data viitoare.

In ochii nostri a aparut, imbracat in negru din cap pana in picioare portavocea gandurilor zice-se blasfemiatoare ale unui Ivan care spune o poveste unui Aliosa care il asculta.

Fiind introdusi in povestea cu inchizitia ca niste Aliosi ascultatori, nu ne mai ramanea altceva decat sa ascultam, sa privim, sa simtim, sa ne cutremuram. Sigur ca textul este cunoscut celor care au citit romanul, iar povestea, in linii mari, chiar si celor care nu au facut-o. Ochii injectati datorita alipirii persoanei cu personajului, rochia cu spatele decupat extatic din fariseismul si ipocrizia noastra, a oamenilor care se dedubleaza la fiecare pas, la fiecare vorba care nu e fidela gandului, austeritatea si asprimea unor supra-rationalizari care nu doar ca sunt in situatie de a contraveni regulilor si dogmelor, dar le si zdruncina pana la distrugere fac experienta una de neuitat. Miza- libertatea oamenilor, oferita de Dumnezeu, dupa ce si-a asumat-o siesi refuzand pe diavol si ispitele sale din pustiul postului. Niciunul dintre personajele acestei povestiri nu poate fi adus pe scena, fapt ce face misiunea si mai dificila. Pe rand acuzator si aparator, om slab si extatic, plangacios si revoltat, presupusul "lector" la a carui conferinta am fost chipurile invitati sa luam parte e mereu in alta parte. Pe masura ce "procesul" se deruleaza, ideea de Dumnezeu, libertatea omului si suferintele ambilor pentru ceea ce pare a fi un esec sunt materializate laolalta nu doar in lucirile personajului din fata noastra, ci si pe monitorul fixat in spatele publicului. Imaginea se scurge, e diforma, e de fapt ceea ce oamenii mai percep din ceea ce a fost odinioara. "Poemul" lui Ivan povesteste despre niste acuze proprii transferate metodic prin gura marelui inchizitor intregii omeniri- slabiciunea de a urma calea libertatii si implict a mantuirii a dus omul la pierzanie; setea, foamea de miracol, de putere de netagaduit transpusa in faptele si existenta unui lider absent au facut ca oamenii sa se indeparteze de calea cea dreapta, sa respinga painea imateriala pentru “piatra” din mainile lor ce suplineste doar ideea de hrana. Nu aflam daca povestirea e adevarata. Nici nu conteaza atata timp cat spectacolul reuseste sa (re)aduca oamenii in contextul teatrului primordial, al tragediei care rascoleste suflete, care aduce indoiala in launtrul spectatorului, care pune intrebari la care raspunde prin fiorul fiecaruia.

E prea grea povara unei asumari spune Ivan si “rastalmaceste” actorul din fata noastra. Actul fiintarii e prea anevoios caci nu-ti mai lasa loc de greseala. Libertatea e doar sclavia obligatiei de a face bine, purtand mereu in minte judecata smintelii, in slujba unei entitati din ce in ce mai absente, retrasa voluntar din fata oamenilor dornici de un model care sa ii subjuge.

Inchizitorul e aidoma Satanei, tot asa cum rochia e glasul fatarniciei; randurile de scaune asezate fata in fata sunt oglinda nevorbitoare, caci spectatorii se vad unii pe altii, ochi in ochi, indoiala in indoiala; imaginile “branduite” cu Iisus sunt marketing spiritual si rastignire infinita; rasul infundat al gazdelor (Ioana Lefter si o colega de-a sa) asezate strategic printre oameni nu e decat dispretul omului pentru adevar ori nimicnicia in care scufunda ignoranta noastra adevarul sau mai bine, prelungiri peste timp ale desconsiderarii de catre “rau” a “binelui”. Rasul acesta ispiteste, asa cum o face si totalitatea neamurilor lumii aflate la o porunca de stapanirea materiala a lui Dumnezeu ori pietrele transformate in paine pentru foamea omului.

Toate aceste elemente sunt subordonate ideii de teatru experimental deoarece actul teatral tinde sa se desprinda de jocul actoricesc, de persoana, de personaj si sa se intregeasca cu "obiecte" exterioare lui. Chiar daca tablourile, perdeaua ca suport pentru proiectie ori chiar "asistentele zambitoare" pot fi considerate recuzita si alipite oricum, material, ideii de teatru, cred ca e mult mai mult de atat. Fiecare dintre acestea transmite sens si completeaza semantica textului, mesajul vine pe mai multe cai, reluand, parafrazand si reincercand patrunderea prin subliminal in zona de siguranta a spectatorului. E greu de rezistat in aceste conditii; platosa distantarii e incet-incet strapunsa.

In povestirea lui Ivan, “strainul”, venit sa tulbure linistea regasita a oilor cazute in pacat, nu gaseste alt raspuns la acuzele de voluntara condamnare a “creatiei” la focul iadului prin acceptarea satietatii pamantesti decat un sarut pe buzele livide ale inchizitorului. Acuzatorul inmarmureste, dar gaseste suficienta putere incat sa deschida larg usa incaperii si sa dea drumul lui Iisus in lume/inima sa, absolvindu-l de la pedeapsa capitala harazita pentru a doua zi. Aici, in evocarea acelei povestiri, personajul apare proiectat pe o panza. Nu pentru a face uz inutil de tehnologie, ci, poate, pentru a face mai usor trecerea la transferul ideii, macar, a divinitatii, a imaterialului in material, a chipului in naframa, a corpului in giulgi. Iisus apare ca fiind spalat ritualic pentru inmormantare. Incet, meticulos, ceea ce e sfant trece in stergarul din mana omului. Carpa, inmuiata in dragoste si adevar e depusa, mortuar, pe jos si calcata in picioare... asa cum calca omul in picioare si dragostea si adevarul...

Nu pot incheia decat recomandand piesa tuturor, celor care au citit Fratii Karamazov, dar si celor care, poate, au de gand sa o faca...

Călăul și Călăuza

2012-02-05T02:10:00.000-08:00

” Într-o bună zi oamenii vor ajunge să pună la îndoială chipul Tău ”

cu fluturii instalați

2012-01-27T07:44:00.000-08:00

toți fluturii sunt liberi, dar nu toate libertățile sunt fluturi

We have developed speed

2012-01-26T02:47:00.000-08:00

We think too much and feel too little.

șințelege

2012-01-23T10:35:00.001-08:00

” Dacă regele mi-ar da
Tot Parisul, țara-ntreagă
Pentru ca în schimb să-mi ia
Fata mea atât de dragă
Eu i-aș spune: Henric Rege,
Ia-ți Parisul și-nțelege
Mi-e mai dragă, iac-așa,
Mult mai dragă, fata mea.”

(Mizantropul)

Iñárritu frumos iar și iar

2012-01-22T11:19:00.000-08:00

despre viața oamenilor, care întotdeauna contează mai mult ca un baton de ciocolată,
despre durere și vindecare... medicină, matematică, absurd,
granițe desființate,
putere să distrugi sau putere să clădești?

un fel de Dostoievski al cinematografiei...

despre limita dintre disperare și desăvârșire

anotimpul bun al oamenilor

2012-01-22T05:02:00.000-08:00

pentru că nimic n-am scris/ spus de fapt, până acum și pentru că ”frumusețea va salva lumea” :

Ioana Moldovan
Protest, Piata Universitatii, Bucuresti 19 ianuarie 2012
www.ioanamoldovan.blogspot.com

ce-mi doresc eu mie

2012-01-21T01:43:00.001-08:00

vis cu bufon

2012-01-21T00:52:00.001-08:00

nu mă pot abține...e prea bun! e prea așa!
deci Leonid Dimov:

” În laptele dimineţii aceste
Din oraşul climateric cu însuşiri alpestre
Au explodat ciudat prăjiturile din vitrină.
Zic ciudat, pentru că doar piereau într-un glob de lumină.
De culoarea lor întunecată
Pentru prăjiturile de ciocolată,
Roz, cu scame de tăciuni
Pentru prăjiturile de căpşuni,
Verzui şi galben un pic
Pentru prăjiturile cu fistic
Şi aşa mai departe.
Eu mă gîndeam, bineînţeles, la moarte
Cînd a intrat sunînd din clopoţei, pe rotile,
Bufonul unui rege mort cu zile,
Mort subit
Pe cînd plutea de plăcere printr-un veac văruit.
Dar să lăsăm gluma. Era
Bufonul nostru numai catifea
Şi pe dinăuntru şi pe dinafară,
Un vulpoi de cîrpă cu coadă uşoară.
Se mişca degeaba, exista fără să fie,
Era - dacă vreţi - o filosofie.
Toată lumea se făcea că nu-l ştie,
Că nu-l vede cînd se strîmba-n spate
Şi presăra boare tulbure pe linguriţele plate...
Am început atunci să mănînc cascade
Catafaicuri, baclavale, rulade,
Simţeam în juru-mi umede boturi,
Înghiţeam în neştire bezele, pişcoturi
Şi creşteam, mă umflam ca un aerostat
Cu bube dulci şi diabet zaharat,
Acolo în munţii limpezi în zarea zmeurie
La masa pătrată din cofetărie.

(1969) ”

sursa Dilema Veche

de vânt, de vânare, de etajul trei, fără ușă, fără chei!

2012-01-20T11:45:00.000-08:00

diferențe între sexe - percepție și proiecție

2012-01-17T05:14:00.001-08:00

- I know nothing about you
- What do you want to know?
- Why did you come?
- Because I wanted to see you
- ...Sure...What did you expect to find? People go on with their lives. It's easy to live as a day-tripper seeing the world like a tourist. The hard thing is to stay and deal with the day-to-day things (...)
- Let's get out of here
- You're so selfish
- Yes, I am selfish
- You want me to exchange everything I have for...nothing?

La Vida de los Pesces (2010)

și-i luni

2012-01-16T00:21:00.000-08:00

let us be young

pentru posteritate

2012-01-16T00:19:00.000-08:00

Vlad Ioachimescu:

” Am o ingrozitoare senzatie de deja vue. Din pacate treaba aia cu somnul ratiunii naste monstrii e cat se poate de adevarata.
Poporul asta nu invata nimic din istorie, iar istoria se repeta. Ei in schimb au invatat cat se poate de bine toate tehnicile de manipulare si diversiune experimentate la mineriade, pe care acum le predau la SRI si academia de politie.
Cineva spunea ca Basescu nu are mineri. Poate ca nu, in schimb are huliganii de pe stadioane la indemana.

Pentru cei care vor sa inteleaga pot explica in calitate de martor al strazii nu al televiziunilor tot ce se intampla.
E un lucru extrem de simplu pentru orice manifestant pasnic sa recunoasca huliganii infiltrati in multime. In permanenta oamenii ii invitau pe jandarmi sa vina sa ii ridice dintre noi. Ce sa vezi?, absolut nimic.

Baietii apar in jurul orei patru si stau in grupuri razlete. Incep sa strige ca pe stadioane: Basescu la puscarieee!!!
Azi lumea nu a mai pus botul la asa ceva si s-au calmat o vreme. Discutau intre ei: unde ne batem azi, pe partea asta sau cealalta? Hai ba dincolo ca aici sunt numai fraieri si bosorogi.

In multime au inceput sa apara deja toate personajele cunoscute din '90:
zvoneorul, raspandacul, agitatorul, politrucul, emanatul, avem di tatiii!
Intamplator exact cu 5 minute inainte de izbucnirea violentelor dadeam o tura de piatza si ma aflam pe partea cu fantana unde erau totzi OTV-istii, dar si camioanele de jandarmi. In momentul in care am trecut pe langa camioane
am constatat cu stupoare ca isi puneau castile si isi luau bastoanele si scuturile. Brusc mi s-a facut lumina.
Mi-am dat seama instant cat de regizat e totul si am intrebat un jandarm daca o sa dea si in noi, cei care manifestam pasnic. Omul mi-a spus razand sa nu imi fac griji ca nu au treaba cu noi.

Actul I: In momentul in care am traversat catre Inter, instant au inceput de pe ambele trotuare sa arunce cu sticle incendiare, pietre si petarde ca la comanda. Toata lumea care manifesta pasnic a inceput sa fuga, cei mai multi au plecat acasa sau au ramas in grupuri razlete prin colturile pietei. Huliganii au plecat simultan si perfect organizati catre carosabil si l-au ocupat.

Actul II: Lacrimogenele, bastoanele si reocuparea carosabilului de catre jandarmi.

Actul III: dispersarea catre noi a grupurilor razlete de huligani si a cordoanelor de jandarmi. Exact in spatele nostru la intrarea in Inter s-au strans 30-40 de huligani care au inceput sa strige exact ca pe stadion.
Am inceput sa strigam catre jandarmi: sunteti orbi, nu ii vedeti nu ii auziti, de ce nu ii ridicati, de ce ne paziti pe noi, avem noi fatza de infractori periculosi? Ridicau din umeri.

Trebuie sa fii incredibil de retard sa nu realizezi cat de evidenta e manevra si cat de perfect regizata.
Atat jandarmii, cat si huliganii si-au vazut scopul realizat, confiscarea unui lucru extrem de frumos.
Totul e o piesa proasta de teatru si ghici ghicitoarea mea cine e marele regizor?

Am plecat pe bulevardul Elisabeta sa le explic studentilor ce veneau dinspre Kogalniceanu sa nu cumva sa pice in capcana lor: sa stea cat mai grupati si sa nu ii lase pe huligani sa se amestece printre ei, sa strige cat mai mult mesaje impotriva violentei, sa nu jigneasca jandarmii, sa nu depaseasca carosabilul si sa nu isi acopere fetele cu fulare de teama camerelor pentru ca nu au
nimic de ascuns si pentru a nu fi asociati cu huliganii.
Studentii au inteles destul de repede, desi veneau cu avant pionieresc. S-au oprit in fata facultatii de istorie.
Baietii cu fulare pe fatza ii asteptau ca pe painea calda sa se infiltreze si cand am inceput sa strig catre ei sa stea grupati, gagii mi-au aruncat niste priviri pline de ura. Studentii au manifestat cam jumatate de ora cat se poate de pasnic
indemnandu-si colegii din tara sa iasa in strada. Spre uimirea mea, in afara de Antena 3 si cativa fotografi, nici o televiziune nu a venit sa filmeze mesajul studentilor, nu a interesat pe nimeni. De ce oare?
In momentul in care s-a aflat ca vin huliganii dinspre Unirea era deja limpede ce va urma si studentii au fost sfatuiti sa plece pentru a nu putea fi asociati cu asta, ceea ce au si facut, iar eu am plecat odata cu ei.
Nu m-ar mira sa aflu de pe TVR ca si studentii au aruncat cu pietre. Nu stiu daca e adevarat dar din cate am inteles, eu, care nu sunt in stare sa organizez nici o petrecere la McDonalds am fost identificat de TVR ca organizator, iar dupa altii as fi un cantaret de Hip Hop. Genul asta inca nu l-am incercat dar nu e timpul pierdut.

Important e ca oamenii sa iasa in numar din ce in ce mai mare si sa manifeste pasnic. Sa arate jandarmilor toti huliganii infiltrati chiar daca nu vor fi interesati. Fatza e cartea lor de vizita, nu au nevoie de fulare. E bine ca lumea sa vina ziua si sa nu manifeste mult timp dupa caderea serii. Deja momentul in care huliganii au ordin sa atace pluteste in atmosfera pentru ca incep sa se agite si sa strige ca pe stadion cu 5-10 minute inainte. Daca vedeti jandarmii echipandu-se e semn clar ca trebuie sa plecati.

In felul asta vor fi demascati intr-un mod evident, iar noi trebuie sa ii lasam sa isi faca numarul. Nu mai are nici un sens sa stam in piatza din acel moment pentru ca asta nu mai are nici o legatura cu noi, ci doar cu piesa asta de teatru. Sincer nu vreau sa o vad in reluare. ”

cam asta se petrece-n cercul nostru strâmt zilele astea, domnule Eminescu. cam Cațavencește, cam Caragialește

noi cu cine votăm?

2012-01-12T01:04:00.000-08:00

2012-01-10T14:47:00.000-08:00

Miercuri la Club Motor, ora 20

de Crăciun, cu întârziere

2012-01-03T06:32:00.000-08:00

Necuratul ispititor voia să-și bată joc de un anume călugăr. Își puse o sutană largă și o pălărie cu borul lat, ca să nu-l recunoască nimeni, și merse la bătrânul călugăr, care ședea în scaunul spovedaniei din catedrală și își aștepta credincioșii.
- Preafericite părinte, spuse necuratul, eu sunt plugar și fiu de plugar. Mă scol când răsare soarele și nu uit niciodată rugăciunea de dimineață. Pe urmă trudesc toată ziulica pe câmp. Mă hrănesc cu pâine și lapte, și când vreau să mă veselesc cu prietenii îi servesc cu miere și fructe. Părinții îmi sunt bătrâni și eu le sunt singurul sprijin. Nevastă n-am și nici nu duc dorul femeilor. Merg regulat la biserică și dau zecimea din tot ce am. Preafericite părinte, asta mi-a fost spovedania. Îmi dai iertare?
- Fiule, spuse călugărul, ești omul cel mai pios pe care l-am cunoscut vreodată. Îți dau din toatp inima iertarea. Dar mai întâi vreau să-ți povestesc ceva ce s-a întâmplat nu demult aici, prin părțile noastre. Are să te bucure fiindcă ai să afli multe lucruri demne de laudă care s-au făcut, și cu toate astea îți vei putea spune că cei care le-au făptuit sunt doar niște bieți păcătoși în comparație cu tine.
- Părinte, mă ispitești la înfumurare, zise necuratul.
- Să mă ferească Dumnezeu de un asemenea păcat! răspunse călugărul. Așteaptă să-mi auzi povestea și-ai să gândești altfel.
Și începu să povestească:

” Mândrul stăpân al castelului cel mare din vârf de munte, de dincolo de râu, se hotărî într-o bună zi să-și mărite fata cu un om puternic și bogat care o iubea tare mult. Dar fata nu voia deloc, fiindcă își promisese deja inima altuia.
Așadar, tânăra îi scrisese iubitului ei o scrisoare, spunându-i că tatăl ei o silea să se mărite cu altul.”De aceea îți spun acum de mii de ori adio și te rog ca nu cumva să-ți faci vreun rău de dragul meu, fiindcă inima mea tot ție îți este credincioasă.”
Dar nobilul, tatăl fetei, luă pe ascuns scrisoarea din tolba poștașului și o rupse.
Veni ziua nunții și fata o întâmpină cu lacrimi în ochi. Dar în biserică nu plânse. Suferința i se așternu pe față și o împietri. Și toată lumea din biserică îi plângea de milă.
Tatăl văzu și el cum tristețea îi împietrise fetei chipul. Atunci se îngrozi de ceea ce făcuse. Și când se întoarseră acasă de la biserică, o chemă pe fată în odaia lui secretă și îi spuse:
- Copila mea dragă, am fost nedrept cu tine.
Și cu toate că era mândru de felul lui, căzu în genunchi și mărturisi că se făcuse vinovat de o faptă josnică și anume că-i luase scrisoarea, fiindcă se temuse că iubitul ei ar fi venit călare cu scutierii lui și ar fi răpit-o pe mireasă, dacă ar fi aflat de nuntă.
Fata îi spuse:
- Să zicem că nu știi câtă nenorocire ai provocat.
Apoi ieși pe podul castelului.
Mirele veni după ea.
- Draga mea, de ce văd atâta suferință pe chipul tău? spuse el
Atunci mireasa răspunse:
-Fiindcă am un iubit și i-am jurat că nu-l părăsesc niciodată.
Dar el a zis:
- Să nu disperi că ești soția mea! Iubirea ce ți-o port e-atât de mare că nu cred că un altul te-ar putea face mai fericită decât am să te fac eu.
- Așa gândesc toți cei ce iubesc, spuse fata și nu mai adăugă nimic.
- Spune-mi doar cum pot să-ți alung tristețea de pe chip, zise mirele, și-ai să vezi că ce spun e-adevărat.
Mireasa prinse atunci curaj și se gândi ”Am să-i spun și poate că Dumnezeu îi va înmuia inima.”Și i-a spus că ea și iubitul ei și-au jurat că dacă unul din ei îl va trăda pe celălalt cel părăsit va trebui să se omoare în ziua nunții celui drag.
- Așa că azi iubitul meu are să se omoare, spuse mireasa.
Și nefericită cum era, se prăbuși la picioarele mirelui și rămase acolo implorându-l:
- Lasă-mă să mă duc la el, până nu apucă să-și ia viața!
Suferința femeii era atât de cumplită încât bărbatul, cu toate că se gândea :”Dacă o las să meargă la cel care-o iubește, n-am s-o mai văd niciodată ”, și-a învins îndoielile și i-a zis:
- Poți să faci cum dorești.
Atunci mireasa se ridică și-i mulțumi înlăcrimată.
Se duse apoi în salon, unde nuntașii, așezați la locurile lor de-a lungul mesei întinse, așteptau cu nerăbdare să înceapă ospățul, pentru că erau tare înfometați și după atâta mers călare, și după slujba prelungită de la biserică.
- Dragi domni și doamne, li se adresă mireasa, trebuie să vă spun că în seara asta, cu încuviințarea soțului meu, am să plec la iubitul meu, care are de gând să se omoare fiindcă i-am fost necredincioasă. Și acum vreau să mă duc la el și să-i spun că am fost silită. Să nu vă mirați că mă duc chiar eu, fiindcă atunci când e vorba de așa ceva nu poți trimite nici scrisoare, nici vreun sol în care să te poți încrede. Dar pe dumneavoastră vreau să vă rog: mâncați, beți și veseliți-vă cât eu sunt plecată! Pentru că vin înapoi de îndată ce-i salvez iubitului mei viața!
Dar toți oaspeții au plans când mireasa și-a povestit necazul pe care-l avea și au răspuns:
- Nu vrem cu nici un chip să mâncăm și să bem când tu treci printr-o asemenea suferință. Pleacă și o să începem ospățul când te întorci.
Și se ridicară de la masă.
Când mireasa trecu prin curtea castelului, auzi mult zgomot venind de la bucătărie. Un slujitor alergase la maistrul bucătar să-i strige că ospățul nu va începe decât peste câteva ore. Și bucătarul se îngrozi la gândul că toate fripturile și celelalte bucate se vor strica. Azvârli în foc un calup de unt și trânti pe podeaua de piatră un coș plin cu ouă, după care, doborându-l și pe slujitor peste pragul bucătăriei, se urcă pe el cu măturoiul ridicat, gata să-l lovească.
Dar când mireasa ieși în curte, îl rugă să-i dea drumul și bucătarul se înduplecă la rugămintea ei, își înfrânse lovitura strigând:
- Lăudat fie Domnul că te-a făcut așa de milostivă! Nu vreau să-ți sporesc supărarea.
După care puse bine mâncarea și ore întregi nu mai spuse nimănui vreun cuvânt mânios.
Și mireasa o luă de una singură prin pădure, fiindcă voia să ajungă pe jos la iubitul ei, și fără însoțitori, așa cum se duce omul la capela Maicii Domnului când e profund îndurerat.
În pădure trăia un ticălos, un tâlhar. Din desișul unde era ascuns o văzu venind pe mireasă, care avea degetele pline de inele, coroană de aur pe cap, cingătoare grea de argint la mijloc și perle în jurul gâtului. Și atunci tâlharul își zise: ”Femeia asta e-o ființă slabă și vreau să-i iau comorile. Bogățiile astea o să-mi ajungă ca să plec în altă țară, să nu mai duc viața asta jalnică în pădure și să mă fac și eu om cinstit și respectat.”
Dar când mireasa se apropie și-i văzu chipul, rămase neputincios. Dumnezeu o făcuse foarte frumoasă. Și omul se gândi: ”Nu pot să-I fac rău. E mireasă și e așa de frumoasă, că nu pot s-o jefuiesc înainte de nuntă.”
Tot în acea pădure trăia un pustnic bătrân care-și chinuia trupul ținându-se treaz șase zile și dormind numai în a șaptea zi. Făcuse el un legământ că, dacă n-avea parte de tihnă pentru somn în a șaptea zi, trebuia să mai vegheze încă șase zile. Fiindcă, zicea el, așa voise Dumnezeu. Acum, cea de-a șaptea zi tocmai i se sfârșea, și nu apucase să doarmă, din pricină că venise la el o sumedenie de oameni bolnavi și îndurerați. Dar când scăpă de toți și se pregătea să se culce, o zări pe mireasă înaintând prin desișul pădurii. Și se gândea așa: ”Cum va izbuti călătoarea asta să treacă apele învolburate ale râului, care au crescut atâta în timpul nopții și au dărâmat și podul? ” Atunci ieși din locul unde ședea, merse cu ea până la râu și o trecu apa luând-o în spinare.
Până să se întoarcă în adăpostul lui, timpul i se împlinise, așa că din pricina acestei străine fu nevoit să mai vegheze șase zile. Dar nu-i păru rău, fiindcă era atât de minunată, că oricine o vedea era bucuros să dea ceva de la el de dragul ei.
Mireasa ajunse în cele din urmă la casa iubitului. Dar logodnicul ei se închisese în odaia lui și încuiase ușa cu lacăte grele. Când fata bătu la ușă, nu deschise, căci tocmai își scosese sabia din teacă și voia să se omoare.
Tânăra nu putu nici să strige, nici să-l roage, fiindcă neliniștea o tulbura atât de mult că-i pierise glasul. Dar lacrimile îi curgeau șiroaie pe podeaua de piatră, iar el auzea prin ușa de stejar cum plângea în hohote. Și ascultând-o nu putu să , se omoare, ci îi deschise ușa.
Fata stătea în fața lui cu mâinile împreunate și îi spuse că fusese silită. Și când bărbatul văzu că ea încă îl mai iubea, îi promise să nu se omoare. Ea i se cuibări la piept și el o sărută, și simțiră amândoi, în același timp, toată bucuria și toată disperarea pe care o poate cuprinde inima.
El îi spuse:
- Și acum trebuie să pleci, fiindcă ești a altuia
Și ea răspunse:
- Cum aș putea să plec?
Dar nobilul bărbat, care-o iubea pe fată, se desprinse din brațele ei și zise:
- Nu vreau să fiu nedrept cu cel ce te-a lăsat să vii la mine.
După care a cerut să i se înhame doi cai și merse împreună cu fata până la casa tatălui ei.”

Toate astea i le povesti călugărul necuratului ispititor și încă nu știa cu cine stă de vorbă. Și îl întrebă care dintre toți cei pe care-i pomenise i se păruse lui că jertfise cel mai mult. Deoarece călugărul era om înțelept și știa foarte bine că nici o ființă omenească nu e lipsită de păcate, așa cum zicea străinul acela că este. Și cu povestea asta voia să știe care dintre cele șapte păcate de moarte era păcatul lui cel mai mare. Fiindcă, după cum ar fi răspuns străinul, ca tatăl, ca mirele, ca nuntașii, sau maistrul bucătar, sau tâlharul, sau pustnicul, sau iubitul se jertfise cel mai mult, călugărul ar fi aflat dacă trufia, sau invidia, sau lăcomia, sau mânia, sau avariția, sau lenea, sau pofta trupească era păcatul care-i stăpânea sufletul. Căci piosul știa prea bine că îi era cel mai greu să urmeze virtutea pe care o admira cel mai mult la alții.
Dar necuratul era atât de preocupat de propriul său joc, încât nu băgă de seamă șiretenia călugărului.
- Sincer să fiu, spuse necuratul, nu mi-e ușor să-ți răspund la întrebare. Nu mi s-a părut că mirele s-a jertfit mai puțin decât iubitul și nici nuntașii decât tâlharul. Toți merită cea mai înaltă laudă.
Și credea că răspunde cum dorește călugărul.
- Totuși, pentru numele lui Dumnezeu, rosti îngrozit piosul călugăr, spune ce faptă pui înaintea celorlalte, sau spune-mi că pe nici una nu pui mare preț!
- Nu-i așa, preafericite părinte, răspunse necuratul, nimic din ce-au făcut oamenii aceștia nu mi se pare ușor. Și nici nu pot spune că vreo unul e în fruntea tuturor.
Dar călugărul se aplecă și cu buzele lângă urechea necuratului, spuse:
- Te rog stăruitor să spui că unul dintre ei e cel mai bun!
Dar necuratul nu se lăsă și ceru iertarea pentru care venise.
- Atunci te faci vinovat de toate cele șapte păcate, exclamă călugărul. Trebuie să fii diavolul însuși, nu om!
Și spunând acestea se ridică imediat din scaunul spovedaniei și se repezi la altar. Și de-acolo strigă:
- Vade retro, satana…

Când necuratul ispititor văzu că se înșelase, își desfășură mantia ca niște aripi și-și luă zborul printre cupolele întunecate ale bisericii, ca un liliac mare și negru.
Așadar, gândul necurat al ispititorului dăduse greș. Dar nu numai atât, fiindcă mila Lui Dumnezeu făcuse din el o binecuvântare. Pentru că povestirea călugărului a fost folosită mult timp de atunci încolo ca să se scoată la iveală ce sălășluiește în sufletul omului. Bine folosită, e ca năvodul din mâinile pescarului. După cum pescarul își aruncă năvodul ca să prindă peștii din mare, tot ala e aruncată și povestirea asta în inima omului, pentru ca păcatele să-i fie scoase la lumină, să poată fi înfruntate și biruite.

( Selma Lagerlof)

2012

2012-01-02T16:02:00.000-08:00

Nu-mi spune că ești sărac ( Citadela )

2011-12-14T13:50:00.001-08:00

Nu te înalţi decât prin ceea ce transformi
Dacă ţi-aş dărui o avere gata făcută, ca, de pildă, o moştenire neaşteptată, cu ce aş contribui la înălţarea ta?
Dacă ţi-aş dărui perla neagră a adâncului mărilor, fără a te supune ceremonialului scufundărilor, cu ce aş contribui la înălţarea ta? Nu te înalţi decât prin ceea ce transformi, căci eşti sămânţă.
Nu există dar pe care să ţi-l pot face. Iată pentru ce vreau să te liniştesc, atunci când te gândeşti la ocaziile pierdute. Nu există ocazii pierdute... Nu există ocazie pierdută, căci rolul tău este acela de a fi sămânţă...
Nu există pentru tine decât materialele din care-ţi vei clădi lăcaşul sfânt. Şi nu duci lipsă de pietre. Aşa cum cedrul nu duce lipsă de pământ. Dar pământul poate să ducă lipsă de cedri şi să rămână întindere stearpă. De ce te plângi? Nu există ocazie pierdută, căci rolul tău este acela de a fi sămânţă. Dacă nu ai aur, sculptează fildeşul. Dacă nu ai fildeş, sculptează lemnul. Dacă nu ai lemn, ia-ţi o piatră.
Ministrul pântecos şi cu pleoape grele, pe care l-am despărţit de poporul meu, nu a aflat, în domeniul său, în mormanele sale de aur şi în diamantele pivniţelor sale, nici măcar o singură ocazie de care să se folosească. Dar acela care se împiedică de un colţ de piatră, se împiedică de o ocazie minunată.
Dacă se plânge că i-au lipsit oamenii, înseamnă că a lipsit oamenilor. Dacă se plânge că nu a fost copleşit de iubire înseamnă că se înşală asupra iubirii: ea nu este dar pe care să-l primeşti.
Ocazia de a iubi nu-ţi lipseşte. Poţi să devii soldatul unei regine. Regina nu trebuie să te cunoască pentru ca tu să fii copleşit. L-am văzut pe geometrul meu îndrăgostit de stele. El transforma în lege pentru spirit un fir de lumină. Era vehicul, drum şi trecere. Era albina unei stele în floare din care îşi extrăgea mierea. L-am văzut murind fericit din cauza câtorva semne şi figuri în care se transformase. La fel grădinarul grădinii mele, care a făcut să înflorească un trandafir necunoscut. Un geometru poate să lipsească stelelor. Un grădinar poate să lipsească grădinii. Dar nu duci lipsă nici de stele, nici de grădini, nici de pietre rotunde pe ţărmul mării. Nu-mi spune că eşti sărac.

și luna

2011-12-13T07:33:00.001-08:00

intentii

2011-12-07T07:04:00.000-08:00

omul cu valiza (categoria grea - obsesii)

2011-11-09T06:08:00.000-08:00

cautandu-l pe Ionesco, iata ce descopar si va spun si voua:

" - Uneori, ma credeam un om religios, alteori ma credeam un umanist, dar in realitate stau in fata lumii ca in fata unui bloc opac si am impresia ca nu inteleg absolut nimic, si ca nu e nimic de inteles.
- Dar indoiala pe care o exprimati are o rezonanta foarte socratica si esti tentat sa spui ca, astazi, ca martor, sunteti mult mai aproape de Socrate decat de Marx.
- Stiti, nu sunt filozof, iar reactia mea a fost intotdeauna mai curand afectiva.
- Afectiva sau intuitiva?
- Afectiva sau intuitiva? Spun afectiva din pudoare, n-as indrazni sa spun intuitiva."

(din convorbirile cu Andre Coutin)

ce-ti pasa tie, chip de lut ?! iti pasa. iar

2011-11-03T03:48:00.000-07:00

cand o sa am tastatura o sa-ti spun ce, mai cerule!
zilele astea toate sunt un paradox.
si ce bine!

Vienna waits for you

2011-10-21T03:53:00.001-07:00

2+2=4 ?

2011-10-21T03:50:00.000-07:00

‎" Știm bunăoară de la Camus că vine mereu în istorie o clipă când cei care afirmă că 2+2=4 sunt pedepsiți cu moartea. Iar de la Dostoievski, în alt fel, că 2+2=4 nu mai e viață, ci obârșie a morții. Omului, zice el, i-a fost neîncetat frică de această regulă, o tot caută, de dragul ei străbate oceanele, își jertfește viața în căutarea aceasta, dar se înspăimântă la gândul că va da de ea. E un principiu de moarte, și bun lucru este că uneori 2 și cu 2 mai fac și 5.
Orwell, însă, crede că libertatea înseamnă libertatea de a spune că 2+2=4 și că de îndată ce lucrul acesta e recunoscut restul tot urmează de la sine."
(N.Steinhardt)

enjoy it while it lasts

2011-10-12T13:51:00.000-07:00

life is only on Earth. dar depinde

mai mult decât perfectul

2011-10-02T15:02:00.000-07:00

life fantastic

2011-10-01T02:58:00.000-07:00

albumul celor de la Man Man

Waste Land

2011-09-29T06:12:00.000-07:00

viața bate filmul. cum să faci artă din gunoi, cum să faci bani din artă, cum să faci ceva în și pentru lume

Vik Muniz

http://www.wastelandmovie.com/

in other words

2011-09-26T13:08:00.000-07:00

Iñárritu

2011-09-25T09:28:00.000-07:00

Babel
Biutiful
Iñárritu

m-am găsit

2011-09-25T09:22:00.000-07:00

Serafim

2011-09-20T13:42:00.001-07:00

the high road

2011-09-18T13:53:00.000-07:00

așa cred eu

adevăruri despre care nu vorbim

2011-09-11T03:42:00.000-07:00

http://www.sfintiiarhangheli.ro/node/1161

m-am tot gândit cum s-o prezint, hmmm...
aș fi pus un interzis celor mândri și plini de prejudecăți, dar mi se pare că mai degrabă lor le e de folos, deci v-o recomand tuturor.

2011-09-08T13:42:00.000-07:00

2011-09-02T02:15:00.000-07:00

Doi peștișori înoată în mare.
Cercetează epave împreună, explorează pădurea de alge, călătoresc de-a lungul și de-a latul oceanului.
În cele din urmă, unul din pești întreabă:
” Oare ce căutăm? ”
Celălalt răspunde:
” Am auzit că mai este ceva apă mai încolo. ”

șah

2011-08-04T03:04:00.000-07:00

” singurul lucru cu adevărat important este să simți și să trăiești pentru lucrurile în care crezi - atâta vreme cât nu te limitezi să crezi numai în propriul tău confort ” (John Fowles, Colecționarul)

2011-08-01T06:57:00.001-07:00

frunză verde băț, n-ai de lucru? fă-ți!

2011-07-21T08:01:00.000-07:00

Stănescu a fost. și-apoi Lolita lui Kubrick

DEZÎMBLÂNZIREA

De mult negru mă albisem,
de mult soare mă-nnoptasem,
de mult viu mă mult murisem,
din visare mă aflasem.

Vino tu cu tine toată
ca să-ntruchipăm o roată,
Vino tu fără de tine
ca să fiu cu mine, mine.
O, răsai, răsai, răsai
pe infernul meu, un rai.
O rămâi, rămâi, rămâi
palma bate-mi-o în cui
pe crucea de carne
când lumea adoarme.

cronica unei morți așteptate

2011-07-02T10:11:00.002-07:00

pe 2 iulie au murit Ștefan cel Mare, Nostradamus și Cehov

insuportabila ușurătate

2011-06-30T01:05:00.000-07:00

a ființei

la vida es sueño

2011-06-27T04:16:00.000-07:00

” un om culege de pe jos o pietricică, o ascunde în pumn și îl întreabă pe altul:
- ghici ce am în mână.
- o bicicletă.
- ah, ai trișat, spune primul. te-ai uitat când o luam de jos ”
(scurt dialog african)

din carnetul unui vechi

2011-06-27T04:14:00.000-07:00

Emil Botta - Un Dor Fără Saţiu

De un dor fara satiu-s învins
si nu stiu ce sete ma arde.
Parca mereu din adînc,
un ochi rapitor de Himera
ar vrea sa ma prade.
Si pururi n-am pace,
nici al stelei vrajit du-te-vino în spatii,
izvoare sub luna, ori dornica ciuta,
nimic nu ma stinge, nimic nu ma alina
si parca-as visa o planeta pierduta.
E atîta nepace în sufletul meu,
batut de alean si de umbre cuprins…
Un dor fara satiu m-a-nvins,
Si nu stiu ce sete ma arde mereu.

orașul nostru:

2011-06-25T06:18:00.000-07:00

fortuna labilis. sau Visul

2011-06-23T06:22:00.002-07:00

și-a trecut un an de-atunci. și câte s-au mai petrecut!

„Aşa vrea soarta-atotcîrmuitoare,
Credinţa pune-n cumpeni, şi trădare
De-şi ţine unul credincios cuvîntul,
O mie-n schimb îşi calcă legămîntul..”

Pentru că e în noi o nevoie absurdă și totuși permanentă de asta, de nerespectare a legilor, indiferent de natura lor, de nesupunere, de trădare, de confort și pentru că, în general, ne displace ordinea și disciplina. Ne îmbătăm cu apă rece și dăm palma cu Mefisto, că parcă Dumnezeu e prea mofturos...da, ce-i drept, cine-a zis că Dumnezeu există? Cine e acest Dumnezeu? Dar cine-a zis și că există altceva în afară de noi? Nu suntem atotputernici? Păi la cum trăim, n-aș crede c-a existat vreodată nație mai înfumurată și mai ignorantă decât cea în care ne transformăm. Întoarcem lumea cu susu-n jos și așteptăm sfârșitul lumii.
Că-n noi e sânge de războinici și știm a ne bate cu tot ce-i ordine și disciplină, știm a ne răscula și a ne purta ca animalele, și suntem mândri, iar când ăsta nu-i un lucru bun, dăm vina pe soartă. Noi, românii, credem în soartă, credem în strigoi, din când în când, mai credem și-n icoane...dar na, nu l-am citit toți pe Shakespeare că să știm cam ce și cum. ”

(fragment caiet de regie Visul unei nopți de vară, adaptare după Shakespeare, mai - iunie 2010)

terra maligna

2011-06-19T08:15:00.001-07:00

pe asta, o zic eu

et des dieux

2011-06-18T01:09:00.001-07:00

de căutat: răbdare, puțin sens, nițică rațiune, o boabă de empatie, curaj
de găsit: emoții. fel de fel

omul pierdut

2011-06-07T01:29:00.000-07:00

am un rost.
într-o zi, ai să-ți dai și dumneata seama ce înseamnă să ai rost.

ultimul curs

2011-06-05T23:46:00.000-07:00

impresii, crize, nostalgii. mă exprim prost
a fost bine, a fost plin! și mai încape
citesc pessoa și cred că anii ăștia: http://youtu.be/FFzk_MX1DCo

de l'aventure

2011-06-05T02:09:00.000-07:00

despre oameni și alte păcate

2011-05-25T06:27:00.000-07:00

marți: 14 și 21 iunie la Uzina cu Teatru (Teatrul Național Iași), ora 19.30

” Să nu dormi noaptea înseamnă să-ți dai seama în orice clipă că ești anormal. De aceea aștept să se facă ziuă, când am dreptul să nu dorm. ” A.P.Cehov

(foto Iustin Șurpănelu)

liniște

2011-05-25T05:32:00.001-07:00

din ciclul VORBE DE DUH

” Criticii sunt ca tăunii care nu dau pace cailor să are pământul.
Calul lucrează, toți mușchii îi sunt încordați ca niște coarde de contrabas și, în timpul ăsta, un tăun i se așază pe crupă, îl gâdilă și bâzâie.
Calul ce să facă?
Își încrețește pielea și se apără cu coada.
Ce o fi vrând să spună tăunul de bâzâie într-una? Cred că nici el nu știe.
E pur și simplu o fire zvăpăiată și vrea să arate: iaca, mai sunt și eu pe lume! Vedeți? Pot să și zumzăi, despre orice pot să zumzăi!
De douăzeci și cinci de ani tot citesc fel de fel de articole critice despre povestirile mele și nu-mi aduc aminte să-mi fi dat cineva vreo indicație prețioasă, n-am întâlnit niciodată vreun sfat bun. Numai Skabicevski m-a impresionat, când a scris că voi muri beat, sub un gard.”

A.P.Cehov

fete, filme, flori, băieți, melodii sau cântăreți?

2011-05-10T13:55:00.000-07:00

Joi 2011

2011-04-21T01:25:00.000-07:00

zi de Bulgakov. Maestrul și Margareta chiar:

" pour them some wine "

2011-04-19T14:31:00.000-07:00

you have the colurs that I wear

2011-04-19T12:01:00.000-07:00

- ce fel de lecții sunt acestea, dragul meu?
- lecții de stat in picioare. nu fi încăpățânată !
- nu-s, adică n-aș fi
- ne vedem, ne vedem.

- aaa...să-ți curăți norul de noroi. ai venit cu cizmele murdare...
- plouă!
- ...și parcă nu mai am loc, o să cădem amândoi până la urmă.
- sunt niște urme doar
- dar ne-ncurcă. eu nu mai dorm pe jos din pricina lor, iar tu nu faci decât să le ocolești, toată ziua
- ha ha, asta-i nouă. parcă metaforă se cheamă, nu?
- (mândru) da!
- ce lecții sunt acestea, dragul meu?

și-a râs. și-a plecat

aproape sașa, aproape

2011-04-18T03:04:00.000-07:00

de pe http://bellamuzica.blogspot.com/

doctore, spune-mi o anecdotă veselă

2011-04-16T01:36:00.000-07:00

” vorba ceea: șoarecele când nu intră singur în bortă, își anină de coadă o ciubotă ”

sir...

2011-04-16T01:22:00.001-07:00

...charles spencer chaplin

povestea fetiței care l-a luat pe nu în brațe

2011-04-07T14:17:00.001-07:00

era odata o fetiță care l-a luat pe nu în brațe.

13, ghinion!

2011-04-06T16:59:00.000-07:00

pentru că mergi așa cum eu mă-mpiedic.
pentru că tu știi tot și tot e simplu.
pentru că tu ești tu, pe când eu sunt cu semnul întrebării.
pentru că îți sclipesc ochii uneori,iar mie îmi sclipesc întruna.
pentru că...șoptești, iar eu urlu.
pentru că te superi și asta mă sperie...sau măcar mă face mică.
pentru că tac, ca niciodată, tac.
pentru că am descoperit, așa, cum torc degetele pe clape...și-au început să-mi placă verile.
pentru că am emoții...și tu ai replici.
pentru că nu te impresionează nimic, pentru că nu mă impresionezi cu nimic.
pentru că nu-mi deschizi ușa, din politețe, pentru că îi puii ușii zăbrele ca să nu mă miorlăi.
pentru că ești deocamdată doar atât
și pentru că,
pe lângă toate astea, minți frumos, dezmierzi, te strecori în toate
te confunzi cu mine...și...mă induci în eroare

pentru că porți cămăși pe care eu nu știu și nu vreau să le calc.

podul grant

2011-04-06T15:53:00.000-07:00

l-am cunoscut azi:

mirror, mirror on the wall

2011-03-28T04:44:00.000-07:00

citesc ” Nu există lucru viu sau aparținând într-un anumit sens vieții, care să nu ofere un aspect demn de dispreț. Același lucru are însă totdeauna și unul grav, magnific sau redutabil. Alegerea punctului de vedere depinde de dispoziția noastră: ambele aspecte sunt la fel de veridice. ”

azi dimineață, în drum spre facultate, mă gândeam: mi s-a spus că ar trebui să mă intereseze politica. să deschid televizorul deci...adică să ies din lumea mea în care încă se mai poate, să mă lepăd de ea pentru realitatea mamei mele, realitate care pe mine m-ar face să mă sinucid în câțiva ani. noroc că n-am curaj!
eu nu sunt un om atât de plin de nădejde.
și mi-ar plăcea să pot gândi. și să pot trăi mai mult. ce viață ar fi aceea cu televizorul deschis?!
probabil că mi-am asumat o ignoranță.

history lesson

2011-03-24T08:47:00.000-07:00

din ochi te duci, nu din picioare

2011-03-21T08:21:00.000-07:00

Afrim despre diavol: anost, plat, durduliu

studii despre iubire - decalog

2011-03-19T06:54:00.001-07:00

1. Tu nu eşti deocamdată pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume…

2. Eu vânez găinile, pe mine mă vânează oamenii. Toate găinile se aseamănă între ele, şi toţi oamenii se aseamănă între ei. Aşa că mă cam plictisesc.

3. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, viaţa mi se va însenina. Voi cunoaşte sunetul unor paşi deosebiţi de-ai tuturora. Paşii altora mă fac să intru sub pământ. Ai tăi mă vor chema din vizuină, ca o melodie.

4. Vezi tu, colo, lanurile acelea de grâu? Eu nu mănânc paine. Mie grâul nu mi-e de folos. Lanurile de grâu mie nu-mi trezesc nici o amintire. Şi asta-i trist! Tu însă ai părul de culoarea aurului. Va fi, de aceea, minunat cand mă vei fi îmblânzit! Grâul, auriu şi el, îmi va aminti de tine. Şi-mi va fi nespus de dragă murmurarea vântului prin grâu…

5. Vulpea tăcu şi se uită îndelung la micul prinţ.
- Te rog… îmblânzeşte-mă !

6. Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic.

7. Trebuie să ai foarte multă răbdare. La început, te vei aşeza ceva mai departe de mine, uite-aşa, în iarbă. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei zice nimic. Graiul e izvor de neînţelegeri. Însa vei putea, pe zi ce trece, să te aşezi din ce în ce mai aproape de mine…

8. A doua zi micul prinț se întoarse

9. Ar fi fost mai bine dacă veneai şi astăzi la aceeaşi oră, zise vulpea. Dacă tu, de pildă, vii la ora patru după-amiaza, eu încă de la ora trei voi începe să fiu fericită.

10. - Am să plâng
- Din vina ta, spuse micul prinț, eu nicidecum nu-ți doream răul, dar tu ai vrut să te îmblânzesc...

” riști să plângi un pic dacă te-ai lăsat îmblânzit ”

elefanții

2011-03-14T12:29:00.000-07:00

despre Roy Andersson și Eugen Ionescu

what is there to see?

2011-03-09T07:38:00.000-08:00

Lars von Trier. din nou

8 martie

2011-03-08T01:18:00.001-08:00

pentru mame

coșul cu sânziene - ștefan câlția

viața ca un morcov

2011-03-01T10:55:00.000-08:00

” my only talent if you can call it talent, in my case, is that I love this little world within the thick walls of this playhouse and I'm fond of the people who work in this little world.
outside is the big world
and sometimes the little world reflects the big world for a moment so that we understand it better or is it, perhaps, that we give the people who come here the chance of forgetting for a while, for a few short moments...for a few moments...the harsh world outside...”
( Fanny och Alexander )

jaluzele sau perdele?

2011-02-21T17:00:00.001-08:00

de ce pune un om perdele dacă îi place lumina?

the possibilities were endless ...

La Meglio Gioventu

plouă. de trei ori pe săptămână

2011-02-15T06:42:00.000-08:00

Omul cu sacul

2011-02-14T14:17:00.001-08:00

” un om căra în spate un sac foarte greu, sub un soare fierbinte.
se întâlnește cu alt om, care-l întreabă ce cară în sac.
- prosoape, răspunde el.
- pentru ce?
- ca să-mi șterg obrazul.
- nu ești în toate mințile! exclamă celălalt. e un sac foarte greu! cred că ai sute de prosoape în el!
- într-adevăr, răspunde omul. știi, eu transpir foarte mult. ”

la prima vedere

2011-02-07T06:26:00.000-08:00

caii își întorc coamele
și se scutură de sârme...
caii ăstia căzuți nu s-au vazut
în nici o altă zi
în nici un alt legământ

și-acum , iată-i:
merg în neștire,
în neștirea celuilalt.

merg, de drag.

caii ăștia nu se cunosc,
se cântă.

când coamele pline de sârme
îi cheamă înapoi,
caii uită
că se văd azi pentru prima oară

și merg, agale.

”treaba noastră e să fie respectată legea

2011-02-06T12:54:00.000-08:00

iar legea suntem noi ”
fiecare cu adevărul lui
și cu măsura.

.............
mă rog, dă de gândit

Ce-ascunzi acolo ?

2011-01-21T10:26:00.001-08:00

Shakespeare in love

2011-01-10T05:19:00.000-08:00

No longer mourn for me when I am dead
Then you shall hear the surly sullen bell
Give warning to the world that I am fled
From this vile world, with vilest worms to dwell:
Nay, if you read this line, remember not
The hand that writ it; for I love you so
That I in your sweet thoughts would be forgot
If thinking on me then should make you woe.
O, if, I say, you look upon this verse
When I perhaps compounded am with clay,
Do not so much as my poor name rehearse.
But let your love even with my life decay,
Lest the wise world should look into your moan
And mock you with me after I am gone.

in a House of Fools

2010-12-08T13:12:00.001-08:00

”supremul pericol care ne pândește e acela de a fi în toate mințile”

Ţară, Ţară, vrem ostaşi!

2010-12-02T02:41:00.000-08:00

nu sunt patrioată.
şi mi-e ruşine, dar la ce bun să mint?!
n-am nici un strop de sânge patriot în mine,
cu toate astea, la Moscova nu plec şi pace.
nu plec nicăieri, pentru că, habar n-am de ce, îmi e bine la mine-acasă.
şi eu prin acasă înţeleg multe,
deşi s-ar părea că am puţine.

mie ţara asta mi-a furat eroii,
eroii de prea mult post, au început să se mănânce între ei
...şi s-au mâncat până n-a mai rămas nici urma lor.
şi mie ţara asta mi-a împrăştiat părinţii,
i-a crescut prost,
i-a fugărit cu făcăleţul
şi pe urmă i-a întins pe tavan.
îi văd seara când mă culc,
până atunci abia dacă-mi amintesc de bunici şi de fraţi necunoscuţi.
mie ţara asta mi-a scârbit uliţele pe care am crescut.
şi mi-a ucis câinele,
de bătrâneţe...
mi-a strecurat tusea în desagă
şi nici siropul de pătlagină n-o mai scoate de-acolo.
desaga mea e roasă de-atâta ţară!
mie...ţara nu mi-e dragă,
dar aşa-mi plac pădurile ei!
aşa-mi plac munţii şi iernile!

şi ţara asta îmi fură toate gândurile bune,
toate "vreau să" -urile...
îi sunt mai drăgi "nu"-urile ţării mele
...ţara mea e plină de proşti.
şi dintre toţi prima sunt eu
pentru că ţara n-are nici o vină

Ţară, Ţară, vrem ostaşi!
şi Ţara spune: " Pentru ce? "

portret al artistului...modest

2010-11-24T02:13:00.000-08:00

" asta, asta e-o-ntâmplare "

amintiri din epoca de aur

2010-11-19T11:17:00.000-08:00

sau cum zice Georgiana:" Moi … j’ai les meilleures lunettes du monde! "

nina

2010-11-17T14:13:00.001-08:00

Marina Tsvetaeva:

I like it that you're burning not for me,
I like it that it's not for you I'm burning
And that the heavy sphere of Planet Earth
Will underneath our feet no more be turning
I like it that I can be unabashed
And humorous and not to play with words
And not to redden with a smothering wave
When with my sleeves I'm lightly touching yours.

I like it, that before my very eyes
You calmly hug another; it is well
That for me also kissing someone else
You will not threaten me with flames of hell.
That this my tender name, not day nor night,
You will recall again, my tender love;
That never in the silence of the church
They will sing "halleluiah" us above.

With this my heart and this my hand I thank
You that - although you don't know it -
You love me thus; and for my peaceful nights
And for rare meetings in the hour of sunset,
That we aren't walking underneath the moon,
That sun is not above our heads this morning,
That you - alas - are burning not for me
And that - alas - it's not for you I'm burning

cronicar, cronicăreală, cronicăresc

2010-11-17T08:30:00.000-08:00

pe motiv că nişte cronicari, duceau lipsă de şalvari, prostii:

[ Cine suntem?

Ce te faci când se scumpeşte TVa-ul şi n-ai bani de pâine? Mergi la teatru, să ţi se dea: pâine şi circ. Tocmai de aceea poate, la Teatrul Naţional din Iaşi urmează după o stagiune….alta. Obişnuiţi deja cu nume mari precum Silviu Purcărete, Mihai Măniuţiu, Felix Alexa, continuăm tradiţia şi mai invităm un uriaş să monteze, doar - doar om scoate, ca Arghezi, din putregaiuri flori.

Alexandru Dabija lucrează aşadar la Naţionalul Ieşean şi la început de octombrie ne serveşte o lecţie usturătoare, pe care, ca nişte prea plini de noi nu ştim, pardon! nu vrem s-o desluşim. Montează O noapte furtunoasă, de I.L.Caragiale şi alături de Dragoş Buhagiar, care semnează scenografia, reconstruieşte, în cheie naturalistă, universul nostru cel de toate zilele. Lipsit de metaforă şi de simbol, fără să fie pus vreo secundă la îndoială, mesajul e cât se poate de limpede şi de viu; nu iartă pe nimeni, nu se negociază, nu scuză. Cred că era şi timpul.
Spectacolul devine o oglindă a lumii în care trăim, mici şi înguşti, şi pe care o blamăm, lume care ne nemulţumeşte. Ne intrigă. Dar ce curios: suntem proprii ei dumnezei, proprii ei fondatori şi nimeni în afară de noi nu-i generează ăstei lumi regulile ( sau mai degrabă, lipsa lor). Aşadar, ne scufundăm în propria mizerie, fără şansă de salvare, fapt pe care, cum era de aşteptat, îl neagă toţi, văzând spectacolul. Tocmai în asta găsesc însă, încă un argument că Dabija l-a citit pe Caragiale şi Caragiale ne-a citit pe noi, iar spectacolul e primul bun, după un lung şir de forme fără fond, perindate prin Naţionalul Ieşean

Într-o lume în renovare, spaţiul nu putea fi altul decât acesta: o casă înconjurată de schele, o fundaţie abia începută şi o latrină, care joacă asemena unui personaj şi transmite, pe lângă fel de fel de mirosuri, fel de fel de obiceiuri…proaste, sau nu, dar deloc imprevizibile, când vine vorba de mahalaua vizată. Mahala, ăsta e cuvântul cheie, lipsă de cultură, lipsă de educaţie, toate găzduite sub acest cuvânt. Mahalaua lui Caragiale e aceeaşi de două sute de ani. S-au schimbat numai hainele, poate nici ele.

Actualizarea textului se face pe nevăzute, scriitura e respectată întru totul, singurele schimbări vin din felul în care joacă actorii în spaţiul dat, din cum sunt folosite şi exploatate elementele de decor. Situaţiile propuse, deşi simple, dau de gândit tocmai prin prospeţimea lor. Ai fi crezut că după atâtea montări ale piesei lui Caragiale, nu a mai rămas nimic nefăcut, nepropus, neîncercat pe textul acesta. Iată că Alexandru Dabija surprinde, arătând că e e loc şi de mai mult.

Tipic lui Caragiale, care-şi râde de confraţii săi şi uneori de el însuşi, momentul în care de sub schele, iese Chiriac cu pantalonii în vine şi-l linişteşte pe Jupânul îngrijorat că poate să-i fie ştirbită onoarea de familist, la fel privirile, din primul act, pe care şi le aruncă, chiar sub nasul Jupânului, cei doi amanţi, certaţi.

Spiridon e la rândul său, un ghiduş care-şi merită din plin bătăile şi care, fără îndoială, va creşte adunând ce e mai rău în fiecare, cu mult mai vicios decât Chiriac şi mult mai parşiv decât Rică. Despre femei: proaste şi guralive, nici pensionul n-a schimbat nimic în natura Ziţei, aşa cum nici măritişul n-a potolit-o pe Veta; grosolănia de care dau dovadă le condamnă pentru totdeauna, fără doar şi poate, la viaţa mediocră pe care au şi ales-o.De altfel, ele, aşa cum sunt în spectacol, nici nu s-ar descurca într-o lume bazată pe reguli sau principii.

De remarcat momentul din final ,când ca un răspuns la mitul Meşterului Manole, Rică e zidit în fundaţie, iar Ziţa, încearcă să-l scape de furia Jupânului şi a lui Chiriac.
Actorii, şapte la număr: Petronela Grigorescu, Haruna Condurache, Călin Chirilă, Florin Mircea, Dumitru Năstruşnicu, Cosmin Maxim, Doru Aftanasiu, sunt ca niciodată, prinşi în vârtejul acţiunii şi poate, datorită dinamicii, a ritmului , n-au vreme să nu joace bine. Nemaipomenit este Florin Mircea, care reuşeşte să-i păstreze personajului coordonatele precizate de Caragiale : fără să se explice, îi arată spectatorului că el, mai mult ca oricine, ştie tot ce se petrece în curtea Jupânului.

Puţine schimbări de lumină, şi de regulă controlate de personaje (Ziţa şi Chiriac care sting becul de la aşa -zisul balcon, Ipingescu sau Spiridon care lovind cu piciorul în stâlp, reglează intensitatea luminii, Jupânul care, la rândul lui, furios că “moftangiul” a îndrăznit să vină la Veta şi convins că i-a fost zdruncinată onoarea de familist, stinge lumina, udă schelele cu benzină şi e hotărât să ardă tot…repet: stinge lumina. ) Nici muzica nu e alta decât cea fredonată de Veta şi Ziţa în final.

Poate singura lipsă pe care o simţi la acest spectacol e lipsa sugestiei. Cumva, nevoia de răspuns în coadă de peşte, de final deschis ne place mai mult, pentru că putem întrezări o minimă şansă de salvare. Alexandru Dabija, însă, a ales să nu ni se dea şansa asta, la urma urmei nu merităm decât circ. Căci un circ suntem şi din el ne tragem. Deci să mergem la teatru, s-a deschis stagiunea, să mergem cât nu se închide.]

nu-i bun cică.. ei şi ce?

despre prosti si proaste

2010-11-12T02:05:00.000-08:00

" O poveste turcească spune că a fost odată o vrăbiuţă care, atunci când tunetul vestea furtuna, se culca pe pământ şi-şi ridica picioruşele spre cer.
- De ce faci asta? a întrebat-o vulpea.
- Ca să ocrotesc pământul, care adăposteşte atâtea vieţuitoare! a răspuns vrăbiuţa. Îţi dai seama ce s-ar întâmpla dacă s-ar prăbuşi cerul? Aşa că ridic picioarele ca să-l sprijin.
- Şi crezi că ai să poţi sprijini cerul ăsta uriaş cu picioruşele tale prăpădite?
- Fiecare cu cerul lui, a spus vrăbiuţa. Vezi-ţi de drum, proasto, nu pricepi nimic."

cade cerul tăvălug.

si tu-mi ceri sa fiu cuminte

2010-10-25T14:44:00.000-07:00

tu îmi ceri să nu văd gropile prin care calc şi praful pe care-l simt urcându-mi prin creier, vesel şi voios, şi-mi ceri să nu-i aud pe mitocani
şi să nu mă las furată de scânteile care ţâşnesc în aer, să nu-mi fie teamă că se vor prăbuşi la un moment dat schelele astea cu tot cu mine, peste mine, schelele mele.

până-n urechi, tu-mi ceri să ignor lumea, de parcă asta ar fi cu putinţă...
nu e. lumea nu poate fi ignorată, nu lumea în care trăiesc eu.
pentru că e plină ea de ignoranţi. plus cu plus dă minus - vai de capul celor care nu știu matematică
şi vorbesc o limbă proastă; parcă prea suntem poeţi cu toţii. e nevoie de oameni mai degrabă, de oameni cu judecată. de-aceea, cum şi ce să ignor? şi cât loc mai e pentru metaforă? nu prea mai e.
nu mă cruţ şi nu vă cruţ.
tu îmi ceri să mă bucur de oasele mele, chiar dacă n-au măduvă. nu pot.

tu-ul ăsta boem mă lasă rece. eu-ul laş şi prost mă pune pe gânduri, noi-ul plin de posibilităţi, aici începe nebunia. avem schele să renovăm...
ne lipsesc meşterii. au plecat să zugrăvească Europa

ființa întru formatare

2010-10-14T04:59:00.000-07:00

să vedeeeeeeeeeeeeeeeeeem

revin.