joi, 27 octombrie 2016

Fiecare cu ce are


Am de la tine o sticlă cu spirt
                     un gest comun
                     legat
                     cu fundă,
                     cu frunze,
                     cu ploaie
câteva foi,
două vaze colorate,
o carte pe care nu ți-am dat-o
și două pe care le ai deja.

Am de la tine o melodie
                     pe care nici nu știi
                     că ți-am furat-o
și mai am de la tine un creion,
o lună pe podea

                                                                            (desen: eu)

și câteva drumuri pe care te-am purtat.

Am de la tine toate momentele în care te-am înjurat
și toate momentele în care te-am ales.

Am de la tine un Bergman
                     și un coșmar în care m-ai târât prin piață
                     până mi-am vărsat
                     și duh și verde
                     pe asfalt.

Am de la tine o grămadă de garduri
                     și tot ce-am păstrat din tine pentru ”totdeauna”
iar tu, acum, ai de la mine o spovedanie publică
                                       și o spălare pe mâini...

Pe mâine,
Am (de la tine) plecat!


vineri, 16 septembrie 2016






(Conrad Roset)

” ...Azi mâinile mele sunt foarte aspre.
Dar au și ele calmul lor. Ești ca o marmură
Care-a fost la mare astă-vară.
"Am fost ."Cu cine?". "Cu întreaga carieră ".
Și sânii - sunt de tăiat respirația cu ei.
Eu sunt numai tăieturi. ”


Glezne fragile , Marin Sorescu


sâmbătă, 10 septembrie 2016

above all

http://www.ingmarbergman.se/en/universe/under-empty-cruel-sky
” If it be that you meet God over there in the other country. If it be that he turns his face toward you. If it be that you could speak the language of this god make. If it be that you can speak to this god. If it be, pray for us."

(ingmar bergman și ingrid thulin)

in quest of knowledge

” Căci miracolul și absurditatea iubirii este că ea se minunează de o ființă fără a ști nimic despre ea sau chiar în ciuda a ceea ce știe. A fi iubit înseamnă a te simți cunoscut de cineva, care nu te cunoaște.”

Tratat despre banalitate - Nicolas Grimaldi

sâmbătă, 3 septembrie 2016

Save tonight




M-ai invatat dintre toate lucrurile din lume,
sa ma urasc,
cel mai mult!
Sa ma sufoc singura,
atunci cand nu mai e nimeni s-o faca,
pentru ca...nu-i asa?
Eu, eu n-am dreptul la aerul meu.
Eu nu sunt creata pentru prea multe.
Pentru nevoile si nemultumirile tale, poate.
Eu sunt un cal de cursa lunga
care trage la caruta unui mort
dupa care plangi tu.

Tu te-ai hotarat sa idolatrizezi mortul
 si sa ucizi, pana, la urma calul.
Numai ca vezi tu...calul a crescut,
 s-a eliberat de sub jug,
a inceput sa bea apa rece...si sa se salbaticeasca.

Ce facem acum?


Tie ti-a fost ingaduit da, sa biciuiesti calul la sange,
si-acum ca el necheaza, se impotriveste, se zbate
tu si cu furia ta va tineti de urat!
Calul asta e viu!
Si caruta cu mort cu tot e ingropata.
Jeleste-o tu, da'n alta parte
ca la mine-n vene s-a inchis.
Nu, nu, nici daca platesti chirie nu mai tine!

Stii? imi iubesc tatal foarte mult.
 Si mai mult l-as fi iubit...
daca nu eram asa de...cal!
Stii? E in regula sa urli si sa lovesti,
sa zgarii, sa arunci cu noroi.
As fi preferat sa taci acum,
sa faci putina liniste,
sa auzi poate.
...dar e in regula.
Suntem toti pe drumuri noi.
Si-apoi ...am invatat ca
dintre toate
lucrurile din lume
cel mai important e dreptul la aer.

Suntem profund ne sufocabili, din nastere!




duminică, 28 august 2016

de la Bergman citire / copilul de duminica


" If only we could feel safe and dare show each other tenderness.
If only we had some truth to believe in. If only we could believe. "
(Winter Light)

"If there is a God, he's a shit and I'd like to kick Him in the butt. "
(Fanny and Alexander)

" You say your God is the God of love"
(Fanny and Alexander)

"The moment before he died, Christ was seized by doubt.
Surely that must have been his greatest hardship, God's silence."
(Winter Light)

"What do you want? To prove that I exist" 
(Fanny and Alexander)

"This year, all I wanted to do was cry "
(Fanny and Alexander)

"Crap, ass, piss, cock, butt, pussy "
(Fanny and Alexander)

"Everything can happen, everything is possible and probable"
(Fanny and Alexander)

"I know that we'll hurt each other but I am not afraid.
I also know that we will make each other happy. "
(Fanny and Alexander)

luni, 22 august 2016

Lost and Found



Nothing





" We're emotional illiterates. We've been taught about anatomy and farming methods in Africa. We've learned mathematical formulas by heart. But we haven't been taught a thing about our souls. We're tremendously ignorant about what makes people tick."
 Scenes from a marriage, Ingmar Bergman


joi, 18 august 2016

Casa de nebuni:

Pentru ca am si treburi serioase, cum ar fi niste lucrari
despre filme
teatru
viata
spectaculos si spectacular
intravenos si extrascenic
context si subtext
etc si Doamne-ajuta!
iata un film
din galeria de filme
numai bune de vazut
pentru cand nu mai curge in vene
sange sensibil
si viata vie.
Un film minunat,
bijuterie,
despre dragoste in vreme de razboi,
despre nebunia de afara,
dinauntru,
oficiala, sociala, mondiala...
razboiala...
Ca sa ne rascolim un pic
si sa ne dezvinetim creierele de
nesimt
si nesat:




Regia Andrey Konchalovskiy 

Hai

hai cu viorile
să tragi sforile,
să stai chircit
în gurile de aer,
între coaste,

în suspine,
la mine-n hăuri
sau la tine.


(lovers, egon schiele)



hai cu niște cărți 
de joc
să ne ghicim,
să te citim,
sa le-ascund sub mâneca
pătată,
pictată,
roasă de dinți
și suflecată.

hai cu v din alfabet,
hai cu băi din te iubesc,
hai cu n-am, nu pot, nu este,
hai cu v din voie,
vreme,
vineri,
vin
și vai,
hai cu ce rămâne
din poveste.
hai să ne-o facem tapet
pentru când n-o mai fi
 bai.


miercuri, 18 mai 2016

clocot si clopot

Pentru ca din cand in cand m-apuca dragul de pereti
de pereti din caramida
cu patratele mari si striatii serioase
de iti intra in toate sinapsele neconectate
si-n toata carnea flescaita
si-n toata fiinta ambalata-n anecdote
si-n deranjamente si-n stalpi de inalta tensiune
Pentru ca din cand in cand
zidul ala
e cam singurul care poate
sparge o gaura in simtire
si-n sangele dand in clocot.
Clocotul si clopotul...parca au aceeasi forma

Pentru ca...din cand in cand...o data la cinci, patru, trei...ani
vieti
lumi
oameni distanta
zidul ala
cu patratelele lui caramizii, prafuite
aburinde
plouate
inalte
rupte
scuipate
pictate
uitate
pline de iarba sau rame
de umbra lui ieri
de zarea lui maine
zidul ala...numai el poate
sa vindece invinetind...toate ranile adunate
in aceeasi forma
de clopot
si de clocot
dand in sange.


luni, 25 aprilie 2016

Muntele Măslinilor
de Rainer Maria Rilke
 
Pe sub frunzișul palid el pătrunse,
înfrânt și pal, printre măslini, pe munte;
și aplecându-și prăfuita frunte,
în mâna lui fierbinte și-o ascunse.
 
Povestea lui fusese încheiată.
Eu plec de-acum și toți mă părăsesc.
De ce vrei Tu să spun că ești când, iată,
eu însumi nu te mai găsesc?
 
Nu Te mai pot găsi. Nu. Nici în mine
și nici în alții. Nu ești pe pământ.
Nu te mai pot găsi. Și singur sunt.
 
Sunt singur cu durerea întregii lumi în mine,
pe care-am vrut s-o potolesc prin Tine,
Tu care nu exiști. Ce grea rușine…
 
S-a spus apoi: un înger venit-a să-l aline…
De ce un înger? Noaptea a venit.
Nepăsătoare, crengile foșneau.
Discipolii prin somn se frământau.
De ce un înger? Noaptea a venit.
 
Și n-avea noaptea aceea nimic deosebit.
Era cum sunt atâtea nopți în viață,
cu câini ce dorm și crengi nepăsătoare.
O noapte dureroasă, o noapte oarecare
ce-așteaptă până iarăși se face dimineață.
 
Căci îngerii nu vin de obicei
la cei care se roagă cum el se tot rugase,
și pentru ei nu-s nopți miraculoase.
 
Pe-acei ce-și vor ei singuri pierzarea toți îi lasă,
și tații lor se leapădă de ei
și mamele îi izgonesc de-acasă.
 
(traducere de Al. Philippide)

luni, 7 martie 2016

hău și rău și rugăciune



Doamne, creația a dat înapoi

Ca un cucui al universului.
Doamne, creația ta s-a retras în sine
Cu tine cu tot și orbecăim în neștire.

Doamne, dă un pumn în beznă,
Să crească, Doamne, la loc cucuiul.
Unicornul, când îi creștea cornul,
Era numai durere și cunoaștere.

Lumea sorbită de hău
Se pierde în circumvoluții prea deștepte.


(copyright: Slava Fokk )


Doamne, dă-ți Doamne un pumn drept în frunte
Și mugind ia-o de la-nceput.
Și mugind ia facerea de la-nceput.



(Rugăciune, Marin Sorescu)


luni, 29 februarie 2016

Martie îl are pe ție din mie
ca un fel de mâncărici

ca o ispită, cu sunet.
Iscusită
și nelămurită,

într-un fel de pauză.
De somn
sau de masă,
de dor sau de jale,
de furtuni,
de rău de mame,
de mers pe drumuri
și de șale.

Ca o liniște
furată
din când în când
timpului nepotrivit.
Martie îl are pe mie strivit
de ție râvnit.
De gânduri și opreliști.

Martie are priveliști:

marți, 16 februarie 2016

cercetare. de piață, de piatră!


Cel mai greu e când lași deoparte metaforele și spui frumos, în cuvinte simple, ce zace-n tine.
Cea mai complicată rămane spovedania, oriunde făcută.

Am citit un articol scris de Oana Sandu în revista DOR despre reîntâlnirea cu tatăl ei după 15 ani
Încă nu îmi vine s-o descriu pe-a mea, după 18, asta pentru că există în permanență fie nevoia de-a face show pentru a îmbrăca realitatea, fie nevoia de-a face liniște și-a ascunde.
Cred că nici estetica, nici tăcerea nu salvează...cred că nu salvează decât descrierea cinstită și acceptarea că publicul, oricare va fi el, are dreptul și la judecată și la verdict, la compasiune sau critică...e dreptul lui, dreptul celui care povestește e să povestească.
Și cam atât.


Să-ți iei inima-n spate și s-o porți în lume așa dezlegată și descoperită, probabil că asta-i adevărata călătorie și adevăratul curaj.



duminică, 7 februarie 2016

Cinste ție, că te-am scris!

Ca să fie bine, să nu fie rău, urăsc și eu...Ca tot omul.
Cu monștri și imagini,
cu creieri zdrobiți de ziduri cărămizii,
cu lame de cuțit înfipte lângă urechi, ca-n filmele cu Robin Hood,
cu flăcări țașnind din ochi,
cu tot sistemul creativ și operațional în lupte și bătălii, învățat frumos din desene animate.

Urăsc și eu cum n-am urât parcă până acum,
cu vână și cu must.
Și blestem, și înjur în gândul meu de nu mă văd.
Nu mă vad de norii de furie care-mi blochează rațiunea.
Urăsc, băi tată, cu o putere pe care nici nu știam c-o am.

Deduc că aceeași putere aș putea-o direcționa spre "iart-o Doamne, că nu știe ce face", da eu nu! țin cu dinții și de ea și de mine s-ajungem amândouă, de gât... oriunde.
Da musai ștrangulându-ne și-n viața viitoare.

Și mă-ntreab-o voce bună:
 "Vasilica, dac-o lași în pace, vindec toate rănile pe care le-ai făcut tu altora, te absolv de vini și de poveri, vrei?" și eu zic "NUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU!"

C-așa-i omu', un boschete.
C-așa-s eu, o prețioasă.
La mai mare, poate-mi vin mințile în cap și iertarea-n vene!

Și te mai intrebi cum izbucnesc războaiele,
așa
din "nu-uri".