vineri, 13 iunie 2014

Cântec


M-a uitat Dumnezeu, gândindu-mă, 
până când gândul 
mi-a devenit trup.

M-au uitat frunzele 
adumbrindu-mă, 
până când nevăzutul 
mi-a devenit văzut.




                                                                                    
 Stau ca și cum cineva 
ar trebui să-și aducă aminte de mine 
și-ntre timp, ros de aer și nins 
mi se stinge lumina-n oricine.



Nichita Stănescu.

                                               






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu