marți, 2 iulie 2013

Ceasul / Isprăvile lui Guguță


”  Cum îl vede mai fără griji, Guguță se dă pe lângă taică-său:

- Tată, când vor rămâne doar oleacă de minute în ceasul tău și-i vrea să scapi de el, să mi-l dai mie să-l arunc.

Tata îl mângâie pe cap și Guguță se bucură: așa o să fie!

Trece o zi, trece o săptămână - tata nu-i dă ceasul. O fi încă plin cu minute, dar o să vină și vremea aceea.

Guguță însă nu mai are răbdare, își pune o curelușă la mână și se tot bagă în ochii tatei:
- Să-ți spun ce oră e? se uită el la curelușă.

Tata își caută de treabă, da' bunicul ridică ochii la soare.
- Ce faci, bunicule?
- Potrivesc cât e vremea, Guguță.
- Acesta e ceasul tău?
- Păi altul nici nu-mi trebuie!...

Guguță îl compară cu al tatei și găsește că ceasul bunicului e mai bun.

Să tragi un ciocan în ceasul tatei, nu rămâne un minut în el; în ceasul bunicului au bătut cu tunul la război și tot nu s-a stricat - luminează și încălzește!
Apoi, la ceasul ăsta se pricep și păsările și caii.
Umblă și umblă, nici ceasornicar nu-ți trebuie!

Într-atât i-a plăcut ceasul lui bunicu-său, că Guguță a aruncat curelușa cât colo. ”


Un comentariu: