luni, 21 mai 2012

un (posibil) interviu


Ştefana Barbacariu : Liniștea din teatrul românesc. Cui crezi că i se datorează ?

V.B : Nu mi se pare neapărat că e linişte...e mai degrabă obişnuinţă sau apatie. Poate sistemului politic ...social...economic...toate domeniile sunt cumva legate între ele, eu nu i-aş spune linişte, mai degrabă amorţeala general valabilă. Dar încă în teatru mi se pare că se mai mişcă, pe alocuri, câte ceva. Nu ne-am contaminat de tot.

Ş.B: De ce regie și nu altceva din domeniul teatral?

V.B : Păi urmează să termin şi teatrologie. Poate fac un master pe artele spectacolului...şi să zicem că am tras cu ochiul şi prin teatrul de animaţie. Regie pentru că mă expun altfel, mă expun prin idei, nu prin prezenţă - nici nu m-aş obişnui să ascult indicaţiile altora ca să fiu actriţă, nici n-am răbdare să scriu ca să fiu cronicar...Şi apoi are şi scena un tip de energie de care nu mă mai satur...sau poate nu zic bine " scena"-  repetiţiile!

Ş.B: Ce înseamnă pentru un tânăr regizor să-și vadă piesele jucate pe scena teatrului?

V.B: Să intre alţii în mintea lui. Cred că asta înseamnă...e un teren sensibil, plăcut e drept, dar dincolo de flatări, laude sau critici, tu ştii că e sămânţă din viaţa ta acolo, în ce joacă actorii şi în ce văd spectatorii. Parcă ai umbla în sânii goi prin Piaţa Unirii şi na...ai sâni, nu glumă!

Ş.B: Ai afirmat într-un interviu acordat revistei Echinox.ro faptul că „pentru cei tineri e destul de greu să pătrundă în sistem”. Care crezi ca ar fi principalele probleme cu care se confruntă un tânăr actor sau regizor în drumul său către afirmare profesională?

V.B: Vai ce răspuns parşiv îmi vine în minte. Îţi dai seama că mă compromit dacă-l spun. Nu pot...Principala problemă e că nu se deschid uşile singure, de regulă. Că nu poţi da buzna ...sau dacă poţi, să fii sănătos, oamenii au planuri şi agende pline.

Ş.B: Sunt teatrele închise tinerilor actori? Și totuși, cum poți pătrunde ca tânăr actor sau regizor în teatrele din România?

V.B: Asta spuneam mai sus. Măi, cred totuşi că poţi, dacă eşti bun. Până la urmă asta e cam tot ce îţi rămâne. Şi să ai răbdare, să insişti, să joci sau să regizezi pe lângă teatru, dacă teatrul e ocupat...

Ş.B: Unele dintre spectacolele pe care le-ai montat până acum se bazează pe textele lui Dostoievski, Cehov sau Mrożek. Ai o afinitate pentru dramaturgia rusă?

 V.B:    Cred că mai degrabă am o afinitate pentru mesaje clare şi sănătoase decât pentru o dramaturgie sau alta. Îmi plac ruşii că trăiesc totul foarte intens, clocotesc de pasiuni


 Ş.B: Care este raportul de lucru dintre tine și actori, având în vedere că ei au mai multă experiență în teatru decât tine?

V.B: Păi care să fie? Fiecare face ce ştie şi îi respectă celuilalt munca şi poziţia. Tu ca regizor eşti acolo ca să-l ajuţi pe actor să înţeleagă cât mai bine situaţia pe care i-o propui, povestea pe care i-o propui, să îl convingi de adevărul ei, iar el convins fiind să îşi poată construi personajul. E o muncă de echipă. Mulţi cred că regizorul e un fel de şef, acum depinde de cum îşi exercită şefia, dar eu nu cred că teatrul se poate face prin dictatură. Şi actorii sunt oameni, nu contează vârstele.

Ş.B: Care este părerea ta despre filmul „The Artist”, atat timp cat urmăreste drama unui actor la tranziția dinspre filmul mult spre cel vorbit. Acum ne aflăm tot într-o perioadă de trecere, de la peliculă la digital și 3D. În ce măsură crezi că va afecta asta actorii și regizorii?

V.B: The Artist - îl descriu în 2 cuvinte: simplu şi curajos. Mi-a plăcut şi am apreciat tocmai asta, curajul. Adevărul e că ne întoarcem la origini...sunt sigură că ne întoarcem.
Pe scenă, timpul e ăsta, actorii sunt vii...sunt doi oameni vii care, în faţa ta, a spectatorului, au o relaţie, acum. Pe peliculă, actorii sunt filmaţi...povestea poate e mai frumoasă, efectele, culorile, luminile, totul, Îţi fură ochii, dar senzaţiile sunt diferite, îţi garantez... Simplu fapt că s-a ajuns la 3D ţi-o demonstrează. Adică încerci în film să imiţi cumva teatrul, nu?Impropriu spus "imiţi"...dar se caută cumva acea prezenţă a omului care se mişcă în faţa ta, pe care-l poţi vedea din toate ungiurile, ca să crezi tot mai mult că povestea se petrece într-un timp real. Garantez că teatrul e mai longeviv ca filmul...drept dovadă că istoria lui începe din Antichitate...istoria filmului de când? Şi-am şi ajuns la 3D

Ş.B: Ce înseamnă teatrul experimental și care este legătura sa cu proiectul Ș ̓Art  ?

V.B: Măi treaba cu teatrul experimental nu ştiu cum s-o descriu...noi am folosit termenul pentru a preciza puţin că nu e chiar teatru în stare pură, ca să spargem convenţia asta a spectatorului care doar vine, se aşază pe scaun şi aşteaptă să fie  distrat...Am lucrat mai departe de partitura actoricească, e mai mult un performance, sunt elemente de speampunk lucrate manual, apoi am mai atins şi zona artelor vizuale (proiecţii, grafică)...
Nu ştiu ce ar trebui să însemne teatrul experimental. Nu cred în reţete, poate noi am făcut numai un experiment, cine ştie?! S-au trezit unii să contrazică formularea, or fi având dreptate, dar dacă e experimental atunci nu există o reţetă pentru el şi n-are o definiţie...
 La ce  legătură te referi? Ș ̓Art e o asociaţie nonguvernamentală proaspăt înfiinţată, iar Călăul şi Călăuza a fost al doilea proiect pe care Ș ̓Art  l-a produs.

Ş.B: Consideri că acest proiect oferă o nouă șansă tinerilor să se manifeste în acest domeniu?
Ș ̓Art ? Cred că iniţiativa lor e foarte bună şi faptul că şi-au propus să susţină tinerii artişti care au ceva de spus, că se urmăreşte calitatea produsului şi a artistului. Ăsta e un început de care era nevoie.
Este Iașul novice din punct de vedere al teatrului experimental?

V.B: Cred că da...cred că suntem destul de conservatori aici. Acum nu mă refer numai la teatru experimental sau la teatru dans sau la teatru sport...În general, suntem obişnuiţi cu ceva şi greu ne interesăm de ceea ce iese din aria noastră de cunoaştere sau recunoaştere

Ş.B: Care este cel mai important lucru pe care l-ai învătat din teatru și de la cine?

V.B: Alexandru Dabija : "Teatru înseamnă să formezi actori"


Ş.B :De ce crezi că numărul spectatorilor de teatru este în scădere? Cum s-ar putea resuscita teatrul românesc?

V.B: Pentru că nivelul de trai este scăzut...când omul n-are bani de pâine şi lucrează fără oprire ca să plătească taxe la stat, cum să mai vină la teatru? Ca să resuscităm teatrul românesc ar trebui să resuscităm România! Să ne luăm dreptul la cultură

Ş.B :Care sunt nemulțumirile tale față de teatrul românesc?

V.B: Am spus mai sus...începem să amorţim şi nu prea ne respectăm. Păi cum e cotată cultua în ţara noastră? Când puştii pică bacul pe capete...şi bine măcar că-l pică!...Ce valoare poate avea teatrul sau literatura, muzica, pictura, sculptura, ce valori au ele în ţara noastră? Sincer...Pe cine interesează?

Ş.B: Care este viziunea generației actuale față de teatru și cum sunt etichetați sau priviți acum, în societate, acești tineri care optează să facă artă?

V.B: Inconştienţi sau idealişti. Un fel de Don Quijote toţi

Ş.B: Ce texte își aleg tinerii regizori?

V.B: Contemporane că se poartă. Sunt rea. Nu ştiu...eu îmi aleg textele în funcţie de adâncimea lor, nu de cât public adună, dar poate mă sabotez singură prin asta, cine ştie?!

Ş.B: Cum vezi tu relația dintre teatrul public – teatrul independent în România?

V.B: Se poate! Se poate şi fără instituţii, asta văd. Dar e drept că sumele sunt considerabil mai mici şi efortul considerabil mai mare. Teatru independent presupune să investeşti tu în el şi să speri că o investiţia n-o să se scufunde. Nu mai poate fi vorba decât de supravieţuire, nicidecum de profit...şi în principiu e o soluţie temporară.

Ş.B:Ce reprezintă pentru tine rețeaua de socializare Facebook atât la nivel personal cât și profesional?   (La modul profesional, în contextul în care se joacă piese de teatru pe Facebook; de ex: „Te iubesc! Te iubesc?” cu Manuela Harabor,  Corina Moise, George Corodeanu si Alexandru Grigore).

V.B: Nu comentez. Ne înstrăinează şi ne tâmpeşte fantastic. Şi eu am...cică e bun pentru promovare, încep să mă îndoiesc. Mai bine lipeşti un afiş în tramvai. Cum mai bine îţi suni prietenii decât să-i urmăreşti pe facebook...dezvoltă în noi un fel de spionaj parcă

Ş.B:„V-am dat teatru, vi-l păziți ca pe un lăcaș de muze", spunea poetul Iancu Văcărescu acum 200 de ani, la inaugurarea primului spectacol din Romania. Care crezi că este starea teatrului romanesc în zilele de astăzi?

V.B: E în construcţie...ha ha! serios, e plin de schele şi de lut...
Eu nu cred în artă de amorul artei, nu mă uit la teatru ca la o piesă de muzeu, e o parte din istorie dacă vrei, o cronică a timpului. Teatrul...da, martor şi părtaş al diferitelor epoci şi curente...mode...politici...dar întotdeauna predispus schimbării...e mai degrabă elastic decât plastic, predispus modificărilor tocmai pentru că se inspiră din viaţa cetăţii...din realitate. O estetizează, însă nu e valabil în afara ei. Uită-te la teatrul contemporan. Sau uită-te la cât de diferit e teatru în Europa, diferenţele astea apar numai în funcţie de context şi de realitatea pe care un popor o trăieşte. Asta o spun pentru că există confuzia asta: teatrul nu mai e cum era pe vremuri...nu, nu mai e...dar poate fi bun şi aşa, altfel, şi raportat la ce se trăieşte astăzi, la ce se gândeşte astăzi.
Poate despre asta e vorba, să-l păzim ca pe un lăcaş de muzee...să nu îl negociem, să nu îl vindem la bursă, să nu uităm că e bucată vie din istorie.

Ş.B:Cum le-ai răspunde celor care consideră teatrul o industrie?

V.B: Că îi invidiez pentru situaţia lor financiară, dar în rest le plâng de milă (pentru confuzie) şi le-aş declara război (pentru că induc în eroare)
Industrie a ce? Adică actorul se are pe sine ca unealtă de lucru, nu? Păi atunci e foarte trist dacă dintr-un om viu, cu vocea, corpul, emoţiile lui tu faci industrie. E puţin inuman. Pentru că ei, că-şi dau sau nu duhul în scenă, câştigă tot 7 milioane pe lună de la stat...Cum vine asta?

Jocurile de culise există, e drept...dar cât încă mai pot, refuz să mă gândesc la ele şi cred că numai cei slabi pot manipula cu atâta josnicie oameni vii care au aceleaşi drepturi la un trai decent ca şi ei.

Ş.B:Care e marele tău vis de regizor?

V.B: Să am un teatru. Atât

Ş.B:Te gândești să faci film?

V.B: Hmmm...cine ştie? Mai am încă 20 de ani în care încă intru la categoria "tânăr regizor"...
M-am gândit la asta

sâmbătă, 19 mai 2012

Go find a new tomorrow


Go make all your excuses
Go say all your goodbyes
But take a look in the mirror
It's the hardest one you'll ever find




marți, 15 mai 2012

ce gândesc eu despre lume ?


" parcă poţi să ştii ce gândesc eu despre lume!"
                                                         Pessoa



joi, 10 mai 2012

epilog



" şi unul şi celălalt ştiu perfect ce nu le trebuie: celălalt.
şi tocmai această certitudine îi ţine împreună. "





despre ce fel de bine mai poate fi vorba?

dependenţa imaginară va fi combătută mai târziu de teama de a ne pierde identitatea sau de descoperirea că am şi pierdut-o în parte...sau în mare parte.


dependenţa imaginară evoluează spre neîncredere.


calea iubirii nu e neapărat şi calea fericirii. ci mai cu seamă înseamnă asumarea iubirii şi a riscurilor pe care aceasta le comportă, cum ar fi suferinţa izvorâtă din  întristarea fantasmatică adusă de faptul că celălalt e diferit, deci purtător al unei lipse ce ne trimite la propria noastră lipsă.


crizele sunt inevitabile; ele devin grave atunci când nu sunt recunoscute şi pot fi benefice atunci când atrag reorganizarea cuplului şi o plăcere nouă...până la următoarea criză.
viaţa în cuplu poate fi înţeleasă, ca orice existenţă de altminteri, ca o succesiune de crize, mergând de la conflictul deschis la despărţire, de la înfruntare la o nouă reaşezare, aducând, în cele mai bune cazuri, întregi plaje şi paliere de stări de împlinire, perioade de creativitate şi entuziasm.


fantasmele sunt cumplit de individualiste, rareori se suprapun peste ale celuilalt.


" în viaţa de zi cu zi dorim neobişnuitul; în clipele extraordinare - banalul "


aşteptarea fericirii în cuplu se bazează pe un miraj al stării de împlinire şi nu pe observarea vieţii.


după timpul întâlnirii urmează repede timpul duratei.
după vremea efemerului, a improvizaţiei, a descoperirii, vine cea a repetiţiei oarbe şi cenuşii.
întregul timp al întâlnirii va trebui regăsit în cel al duratei


comunicarea...un spaţiu al posibilităţilor între irezistibila nevoie a întâlnirii şi inevitabila evidenţă a despărţirii.



Jaques Salome - Vorbeşte-mi...am atâtea să îţi spun

marți, 8 mai 2012

a de la Amant (1)

- iubitul tău vine azi?



- sinceritate mai presus de orice, esenţa unui mariaj reuşit, nu crezi?



- e căsătorit, nu?
- mhm
- şi e fericit?
- mhm. şi tu eşti fericit, nu? adică nu eşti în vreun fel gelos...
- nu.
- bine, pentru că totul e în armonie perfectă, richard!




- mă bucur să fiu acasă! nici nu poţi să îţi închipui ce bine e să fii acasă!



- dar cu nenorocita ta de curvă cum rămâne?
- i-am dat drumul.
- de ce?
- era prea osoasă! 





- prostule! crezi că e singurul care vine? 






- vrei să mă schimb? o să mă schimb pentru tine, dragul meu...ţi-ar plăcea?

for the vin

sunt cu o sticla de vin bauta ieri mai bogata si cu o sticla in jurul inimii sparta