luni, 26 martie 2012

treptat, treptat, trepte

" Un caz recent şi edificator este al ilustrului nostru compatriot, Eugen Ionescu, scriitor de limba română şi franceză, trăit de peste 40 de ani în Franţa, membru al Academiei Franceze. (...) În cine cred? - zice. Şi-şi formulează, ca mare dramaturg ce este, o repliă scurtă axată pe una din virtuţile teologale: în Iisus Hristos, sper!

Acum că autorul a dat lucrurile pe faţă, îmi este îngăduit, cred, să divulg şi eu că în 1980, la Paris, mi-a cerut să mă rog pentru el ca Dumnezeu să-i dăruiască harul credinţei. Însă el se mai întreaba încă, plin de îngrijorare şi potrivit exigenţei corectitudinii care-l caracterizează: oare nu cumva cred doar că eu cred? Nu cumva credinţa mea e o părere, o iluzie, o făurire a minţii mele obosite, ceea ce englezii numesc wishful thinking, adică o certitudine ce-şi află temeiul într-o năzuinţă a spiritului, în voinţa insului, într-un soi de visare a sa, într-o irealitate luată drept realitate?

Mi-am îngăduit să-i scriu lui Eugen Ionescu şi să-i spun că formula „dar poate că doar cred că eu cred" este varianta frazei pascaliene şi a textului de la Marcu 9, 24. „Poate că doar cred că eu cred" este totuna cu: „Nu M-ai căuta dacă nu M-ai fi găsit" a lui Pascal, respectiv cu: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele".

De ce se teme sau ruşina, Eugen Ionescu nu are, căci se alătură câtorva mari artişti şi gânditori biruiţi de Hristos: Dostoievski, Claudel, J. K. Huysmans, Bergson, Peguy, Werfel, Papini, Chesterton. "

(Părintele Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu