joi, 23 iunie 2011

fortuna labilis. sau Visul

și-a trecut un an de-atunci. și câte s-au mai petrecut!



„Aşa vrea soarta-atotcîrmuitoare,
Credinţa pune-n cumpeni, şi trădare
De-şi ţine unul credincios cuvîntul,
O mie-n schimb îşi calcă legămîntul..”

Pentru că e în noi o nevoie absurdă și totuși permanentă de asta, de nerespectare a legilor, indiferent de natura lor, de nesupunere, de trădare, de confort și pentru că, în general, ne displace ordinea și disciplina. Ne îmbătăm cu apă rece și dăm palma cu Mefisto, că parcă Dumnezeu e prea mofturos...da, ce-i drept, cine-a zis că Dumnezeu există? Cine e acest Dumnezeu? Dar cine-a zis și că există altceva în afară de noi? Nu suntem atotputernici? Păi la cum trăim, n-aș crede c-a existat vreodată nație mai înfumurată și mai ignorantă decât cea în care ne transformăm. Întoarcem lumea cu susu-n jos și așteptăm sfârșitul lumii.
Că-n noi e sânge de războinici și știm a ne bate cu tot ce-i ordine și disciplină, știm a ne răscula și a ne purta ca animalele, și suntem mândri, iar când ăsta nu-i un lucru bun, dăm vina pe soartă. Noi, românii, credem în soartă, credem în strigoi, din când în când, mai credem și-n icoane...dar na, nu l-am citit toți pe Shakespeare că să știm cam ce și cum. ”

(fragment caiet de regie Visul unei nopți de vară, adaptare după Shakespeare, mai - iunie 2010)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu