miercuri, 8 decembrie 2010

joi, 2 decembrie 2010

Ţară, Ţară, vrem ostaşi!

nu sunt patrioată.
şi mi-e ruşine, dar la ce bun să mint?!
n-am nici un strop de sânge patriot în mine,
cu toate astea, la Moscova nu plec şi pace.
nu plec nicăieri, pentru că, habar n-am de ce, îmi e bine la mine-acasă.
şi eu prin acasă înţeleg multe,
deşi s-ar părea că am puţine.

mie ţara asta mi-a furat eroii,
eroii de prea mult post, au început să se mănânce între ei
...şi s-au mâncat până n-a mai rămas nici urma lor.
şi mie ţara asta mi-a împrăştiat părinţii,
i-a crescut prost,
i-a fugărit cu făcăleţul
şi pe urmă i-a întins pe tavan.
îi văd seara când mă culc,
până atunci abia dacă-mi amintesc de bunici şi de fraţi necunoscuţi.
mie ţara asta mi-a scârbit uliţele pe care am crescut.
şi mi-a ucis câinele,
de bătrâneţe...
mi-a strecurat tusea în desagă
şi nici siropul de pătlagină n-o mai scoate de-acolo.
desaga mea e roasă de-atâta ţară!
mie...ţara nu mi-e dragă,
dar aşa-mi plac pădurile ei!
aşa-mi plac munţii şi iernile!

şi ţara asta îmi fură toate gândurile bune,
toate "vreau să" -urile...
îi sunt mai drăgi "nu"-urile ţării mele
...ţara mea e plină de proşti.
şi dintre toţi prima sunt eu
pentru că ţara n-are nici o vină

Ţară, Ţară, vrem ostaşi!
şi Ţara spune: " Pentru ce? "