duminică, 27 septembrie 2009

sunt tot eu, Doamne!

sunt tot eu,
m-am strecurat in sosete
si-am strabatut bulevardul.
imi place, e ca un joc de cuvinte amare -
amare, acre, efervescente -

oamenii se joaca de-a negustorii
si se stramba la tine.
eu n-as zice ca au dreptate, dar e haios, oricum.
...

sunt tot eu, Doamne,
tot,
am lasat, din greseala, un scaun, acolo, pe asfalt.
l-am uitat chiar deasupra umbrei tale,
sterge-l, din cand in cand, de oale si ulcele
ca oamenii astia, nebuni, nu mai stiu
sa-si faca nevoile acasa.

sunt tot eu, Doamne,
tot.

imi dai un ac ?
mi-am rupt sosetele pana la sange
si imi cresc unghii in pamant.

sweet blossom where is your tree?



strada mea cu felinare
(două, mici şi răsfăţate)
a rămas fără lumină.
unul mai ghiduş, azi-noapte
a zbughit-o-ntr-o grădină...
celălalt posomorât...
şi-a luat lumina toată
şi-a-ndesat-o-ntr-o găleată.
plânge singur pe asfalt...
că e noapte şi-i urât!

dimineti cu dinti

iata,iata...

luni, 21 septembrie 2009

unde-s frunzele de altadata?

de trei zile am in cap numai paianjeni si un radio care scartaie.
unde-s frunzele de altadata?

citesc anii de ucenicie ai lui wilhelm meister de goethe
si tropicul cancerului de henry miller...
pandesc viori la colt de strada si arunc cu pietre.
imi plac sunetele mai nou.
imi plac oamenii mai putin.

imi curat talpile de greata si tac.
din cand in cand, beau apa.
buricul pamantului miroase-a varza murata.

si scartaie intruna.

v-am spus ca-mi umbla painajeni pe creier de sunt toata numai panza?
eu nu plang cand vine toamna...
eu cresc.

duminică, 20 septembrie 2009

quod erat demonstrandum

ca veni vorba de femeie, ma intorc la ceva ce am scris in "sezonul" trecut:

primul mar cazut din rai
eu sunt eva, primul mar cazut din rai.
...
eva nu e o femeie, eva e un mar lucios cu miezul intrat in putrefactie.
eva e meschina
si hidoasa-n felul ei.

eva s-a nascut din pietre, nu din coaste...si pe eva au poreclit-o oamenii "femeie" pentru ca jivinele n-aveau par pe-atunci.

eva a cazut din copac...eu am cazut din copac.
si mi s-au imprimit firele de praf pe tample.m-am gandit sa le port mai departe...cine stie, poate intr-o zi ma aspira cineva si ma curat.

am viermi, da...eu, eva, am viermi...
si desi nu s-ar zice, nu sunt prea mandra de ei.
nu-mi platesc chirie, nu...ii las asa, de buna voie.sunt cuminti si nu fac zgomot.
viermii astia seamana cu tablitele acelea lucioase: "atentie, caine rau!"

totusi, eu, eva, primul mar cazut din rai...am samanta.

joi, 17 septembrie 2009

măgărița

am revenit.

mă gândesc nu știu cum, nu știu de unde, la mult stimabilul Caragiale.
recunosc: nu suntem în relații prea bune; nici n-am fost vreodată, dar în perspectiva unui viitor (pare-se, pe zi ce trece, tot mai apropiat) n-am încotro...fac un bilanț...cântăresc și mă gândesc (eu pe mine că așa-i frumos)- iar am pierdut rândul.
sau nu.
mda...acid, lucid, perfid puțin (depinde aici de sistemul propriu de valori și de cât înseamna "mult" pentru fiecare).
ce frumos a scris el despre orașul nostru cel de toate zilele: târg de munte cu primar și stropitoare. ce frumos a scris el despre idile și iubire și ce frumos înca despre cherestea.

nici el nu știa câte știe...
pentru că, vezi bine, cherestea sau nu, lemnul tot lemn rămâne.
și ca de pe-o trambulină, sar și zic :
"esti o măgăriță!"

trei Doamne, toate trei erau băncile în parc.
verzi sau roșii, depinde.
trei Doamne, toate trei erau
Vetele cu baston și ochelari, Zițele trecute de Rică, Zoele fără scrisori.
femei bătrâne. înțelepte.
(pe dracu! înțelepciunea au lăsat-o lemnelor "verzi sau roșii, depinde".
ele au rămas femei)
ce frumos știa Caragiale să le descrie.



lemnul cu bătrânele lui depășite de vreme și principii,
cu poverile zbârcite și lipsite de respect, m-au dus cu gândul la Malena.

mi-am dat seama că "măgărița" care își săruta ieri iubitul pe o bancă albastră
(nu verde, nu roșie)
și pe care stimabilele dudui au apostrofat-o cu aplombul unei soprane de înaltă clasă, avea șanse mari să fie tunsă și bătută.
de alungat, au alugat-o oricum.
"măgărița" era, în felul ei, o Malenă...

și Malena, o măgăriță!
iar Caragiale-al nostru -ăsta care-mi dă mie bătăi de cap- știa.

miercuri, 9 septembrie 2009

inapoi la argument

" demnitatea e fara pret, omul incepe prin a ceda in lucrurile marunte si sfarseste pierzand tot sensul vietii"

[jose saramago]

for the vin

sunt cu o sticla de vin bauta ieri mai bogata si cu o sticla in jurul inimii sparta